Un tricou purtat de Pele în timpul primei victorii a Braziliei într-o finală a Cupei Mondiale de fotbal, în 1958, va fi prezentat publicului pentru scurt timp înainte de a fi scos la licitație la New York, a anunțat marți casa Sotheby’s, scrie AFP.
Pe atunci, în vârstă de 17 ani, cel care avea să fie supranumit ‘Regele’ a marcat două din cele cinci goluri ale Selecao împotriva țării gazdă a competiției, Suedia (5-2).
Tricoul cu numărul 10 va fi expus pentru scurt timp în timpul Cupei Mondiale din 2026, care se desfășoară mai ales în Statele Unite, începând cu 1 iulie la noul sediu al Sotheby’s, Breuer Building, din Manhattan. Vânzarea este programată să se încheie pe 16 iulie.
Estimat la peste șase milioane de dolari, acest tricou ar putea deveni unul dintre cele mai scumpe din istoria fotbalului după vânzările record ale tricoului purtat de Maradona pe 22 iunie 1986, în Ciudad de Mexico, în timpul legendarului sfert de finală împotriva Angliei (9,3 milioane de dolari). Argentina a câștigat acel meci cu 2-1 grație a două goluri ale jucătorului, dintre care unul a fost marcat cu mâna.
Într-un comunicat, Sotheby’s a precizat că tricoul purtat de Pele – Edson Arantes do Nascimento pe numele său de naștere – în timpul finalei din 1958 a fost dăruit de jucător coechipierului și prietenului său Dida.
El a fost păstrat timp de decenii în familia acestuia din urmă, ajungând în cele din urmă într-un muzeu înainte de a fi scos la licitație pentru prima dată în 2004, pentru o sumă nespecificată.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)


