in

Fotbal: Giovanni Malago a fost ales președinte al Federației italiene

Fotbal: Giovanni Malago a fost ales președinte al Federației italiene

Giovanni Malago, fost președinte al Comitetului Olimpic Italian și al comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina din 2026, a fost ales luni în fruntea Federației italiene de fotbal (FIGC), aflată în criză după ce La Nazionale nu a reușit să se califice la Cupa Mondială 2026, informează AFP.

La adunarea electivă extraordinară a FIGC, desfășurată într-un mare hotel din Roma, Malago a primit 68,58% din voturi, față de 29,17% pentru Giancarlo Abete, reprezentantul fotbalului amator care a fost președinte al FIGC între 2007 și 2014.

Malago îi urmează lui Gabriele Gravina, care era în funcție din 2018 și a demisionat după înfrângerea echipei naționale în finala play-off-urilor europene pentru Cupa Mondială 2026 împotriva Bosniei-Herțegovina, pe 31 martie.

Malago, în vârstă de 67 de ani, este o figură cheie în mișcarea sportivă italiană de peste douăzeci de ani. Fost jucător internațional de futsal, el a fost implicat în organizarea mai multor evenimente sportive majore în Italia, precum și în candidatura Romei, abandonată în 2016, pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 2024. A condus Comitetul Olimpic Italian din 2013 până în 2025, gestionând în special o gravă criză de guvernanță la FIGC în 2018, după eșecul echipei naționale de a se califica la Cupa Mondială din Rusia. De asemenea, a prezidat comitetul de organizare pentru ultimele Jocuri Olimpice de iarnă, începând cu 2019. Este membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO).

Chiar înainte să devină oficială candidatura lui Malago, numele său a fost susținut în unanimitate în fotbalul profesionist, el primind rapid sprijinul cluburilor din Serie A și Serie B, al asociațiilor de jucători și antrenori, care au reprezentat împreună 54% din voturi.

Noul președinte va avea mult de lucru: va trebui să numească un succesor pentru Gennaro Gattuso în postul de selecționer al echipei naționale, acesta putând fi Roberto Mancini, care a deținut deja această funcție între 2018 și 2023. De asemenea, va trebui să se ocupe de reforma formării tinerilor jucători, prezentată ca fiind responsabilă pentru eșecurile repetate ale naționalei, absentă de la ultimele trei Cupe Mondiale, și de problema EURO 2032, coorganizat cu Turcia, un subiect spinos din cauza vechimii stadioanelor italiene.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bulgaria are nevoie de un nou model de creștere (Rumen Radev)

Bulgaria are nevoie de un nou model de creștere (Rumen Radev)

Funcționarii din Senat și Camera Deputaților, în grevă japoneză pe parcursul procedurilor de învestire a Guvernului

Funcționarii din Senat și Camera Deputaților, în grevă japoneză pe parcursul procedurilor de învestire a Guvernului