Grecul Konstantinos Karetsas a depășit problemele circulatorii cu care s-a confruntat și este disponibil pentru Borussia Dortmund în meciul de sâmbătă din Bundesliga, din deplasare, împotriva echipei VfB Stuttgart, a declarat antrenorul Niko Kovac, scrie DPA.
Karetsas a fost scos de pe teren pe targă în timpul meciului din Liga Campionilor de săptămâna trecută, împotriva echipei Villarreal, și transportat la spital pentru investigații.
El a revenit la antrenamentele echipei miercuri, iar Kovac a anunțat joi că jucătorul va face deplasarea la Stuttgart alături de restul lotului, cu condiția să nu apară probleme între timp.
‘Se simte bine, acesta este cel mai important lucru’, a spus Kovac.
‘Când treci printr-o astfel de experiență, gândul rămâne cu siguranță undeva în subconștient. Dar observ, de la o zi la alta, că devine mai degajat și se gândește tot mai puțin la asta. Este optimist, râde și se bucură de antrenamente. Acestea sunt premise bune pentru a depăși și a uita tot ce s-a întâmplat’, a spus Kovac.
El a mai precizat că Nico Schlotterbeck și Ramy Bensebaini sunt apți de joc, după ce au revenit pe teren în urma accidentărilor din weekendul trecut, în meciul cu Paderborn – partidă pe care Karetsas a ratat-o.
Dortmund se deplasează la Stuttgart având un parcurs perfect – nouă puncte din primele trei meciuri – și ocupă locul secund, fiind devansată de liderul Bundesligii, Freiburg, doar la golaveraj. Stuttgart, echipă care a încheiat sezonul trecut pe locul al patrulea (la două poziții în spatele celor de la Dortmund), are trei puncte și ocupă locul 14.


