in

Fotbal: Luka Modric l-a omagiat pe Harry Kane pentru doborârea recordului de selecții la naționala Angliei

Fotbal: Luka Modric l-a omagiat pe Harry Kane pentru doborârea recordului de selecții la naționala Angliei

Luka Modric, singurul fotbalist croat care a câștigat Balonul de Aur, a participat la omagiul adus lui Harry Kane cu ocazia doborârii recordului de selecții la naționala Angliei, joi seara, la Londra, informează EFE.

Atacantul englez a ajuns la 126 de selecții cu ocazia meciului din Liga Națiunilor câștigat de Three Lions cu scorul de 2-1 în fața Croației, depășindu-l pe fostul portar Peter Shilton (125 de selecții).

Harry Kane a sărbătorit această performanță marcând golul victoriei Angliei, în minutul 64 al meciului de pe stadionul Wembley, când a transformat un penalty.

Înaintea meciului, Federația engleză de fotbal (FA) a organizat un omagiu în onoarea lui Kane, jucătorul echipei Bayern Munchen, recompensat cu Balonul de Aur 2026 în urmă cu câteva săptămâni, la care a participat și Federația croată.

Modric, jucătorul cu cele mai multe selecții din istoria Croației, i-a oferit lui Kane, cu această ocazie, o replică a primei mingi de fotbal care a ajuns în țara balcanică.

Această minge a ajuns în orașul Zupanja în 1880 prin intermediul unor muncitori englezi.

Replica mingii poartă următoarea inscripție: ‘Felicitări pentru câștigarea Balonului de Aur și atingerea recordului de 126 de selecții. Două mari realizări care reflectă cariera și moștenirea ta extraordinară. În 1880, muncitorii englezi au adus prima minge de fotbal în Croația, introducând acest sport frumos locuitorilor din Zupanja și lăsându-ne un cadou care a devenit parte a istoriei noastre. Astăzi, întoarcem acest gest cu această replică a mingii istorice, un simbol al uniunii dintre fotbalul englez și cel croat’.

În momentul intrării sale pe teren, Kane a fost însoțit de copiii săi, fiind ovaționat de fanii prezenți în tribunele de pe Wembley. Prințul William și însuși Peter Shilton au participat, de asemenea, la omagiul adus actualului căpitan al Angliei.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI

Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI

ACOR Mureș: Comasarea comunelor, doar prin referendum, cetățenii să aleagă dacă se face sau nu

ACOR Mureș: Comasarea comunelor, doar prin referendum, cetățenii să aleagă dacă se face sau nu