Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal.
Pe ‘La Rosaleda’, oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea în minutul 90+3, prin Adrian Nino.
Malaga are doar 4 puncte și este pe penultimul loc, 19. Espanyol are 8 puncte și se află momentan pe poziția a 11-a.
Runda continuă cu partidele programate sâmbătă, duminică și luni, campioana, FC Barcelona, urmând să joace acasă cu Getafe, ca și Real Madrid care va primi replica celor de la Villarreal.
Pe podium se află deocamdată FC Barcelona, Atletico Madrid și Betis Sevilla, cu 21, respectiv câte 16 puncte.


