Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters.
Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat de Beijing o provincie secesionistă a Chinei. Forțele armate chineze efectuează permanent exerciții militare în jurul insulei, menținând o presiune militară în paralel cu cea politică; China nu a exclus niciodată posibilitatea de a anexa Taiwanul prin forță.
Lai a declarat, în discursul de ziua națională, că ‘Taiwanul iubește pacea, dar nu vom renunța la libertatea noastră. Suntem deschiși către schimburi, dar nu vom accepta subordonarea’. ‘Pacea nu se poate baza doar pe dorințe’, a avertizat el.
Aniversarea de sâmbătă marchează 115 ani de la căderea dinastiei chineze Qing, urmată de crearea republicii chineze. În 1949, forțele naționaliste conduse de Chiang Kai-shek s-au refugiat în Taiwan după ce au fost înfrânte de comuniștii conduși de Mao Zedong.


