in ,

Fotbal: Nu voi uita niciodată această zi, a asigurat Hansi Flick după victoria Barcelonei în El Clasico

Fotbal: Nu voi uita niciodată această zi, a asigurat Hansi Flick după victoria Barcelonei în El Clasico

Antrenorul Hansi Flick, deși îndurerat de pierderea tatălui său cu doar câteva ore înainte de El Clasico, a declarat, duminică seara, că nu va uita ‘niciodată această zi’, în care FC Barcelona a învins-o pe Real Madrid (2-0) și și-a asigurat al doilea titlu consecutiv în campionatul spaniol de fotbal, relatează AFP.

‘Sunt atât de mândru de această echipă. Nu voi uita niciodată această zi. Cel mai important lucru este echipa și felul în care acești băieți joacă împreună, unul pentru celălalt. Atmosfera de pe stadion a fost incredibilă, imaginați-vă cum va fi când vor fi cu 40.000 de oameni în plus, va fi absolut o nebunie!’, a spus Flick la conferința de presă.

Antrenorul german, vizibil emoționat, le-a mulțumit jucătorilor și conducerii pentru sprijinul acordat în urma decesului tatălui său, care a survenit cu doar câteva ore înainte de începerea meciului.

‘Trebuie să vă povestesc ce s-a întâmplat în această dimineață. Mama m-a sunat să mă anunțe că tatăl meu a murit. M-am întrebat dacă ar trebui să le ascund jucătorilor mei sau să le spun. Aici, suntem ca o familie, așa că am decis să le spun. Și reacția lor a fost incredibilă, nu voi uita niciodată acest moment. Le mulțumesc sincer pentru sprijinul acordat’, a explicat el.

După ce a câștigat al doilea titlu în La Liga în două sezoane la conducerea echipei catalane, fostul antrenor al lui Bayern Munchen urmează să-și prelungească contractul până în 2028 și țintește și mai sus după eliminări în semifinalele și sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

‘Îmi place foarte mult să lucrez pentru acest club fantastic, să locuiesc în acest oraș, oamenii sunt amabili cu noi. Simt că sunt la locul potrivit la momentul potrivit. Și cu toții vrem să continuăm împreună, să dăm și mai mult, să ajungem la nivelul următor. Toată lumea de aici, din Barcelona, vrea să câștige Liga Campionilor. Vom încerca din nou anul viitor și sper să reușim’, a conchis Flick.

FC Barcelona a câștigat al 29-lea său titlu de campioană a Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe rivala Real Madrid cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Camp Nou, în etapa a 35-a a sezonului.

Barca a dominat fără emoții El Clasico și s-a impus prin golurile marcate de Marcus Rashford (9), din lovitură liberă, și de Ferran Torres (18), după o minge așezată de Dani Olmo.

Cu trei etape înainte de finală, catalanii au 14 puncte avans față de madrileni și au obținut al doilea titlu consecutiv.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constatinescu, editor: Mihai Țenea,  editor online: Ady Ivaşcu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un pasager american de pe vasul MV Hondius, testat pozitiv la hantavirus

Un pasager american de pe vasul MV Hondius, testat pozitiv la hantavirus

VIDEO Buzău: 15.000 de persoane și o stație de pompieri rămân fără apă în urma lucrărilor la Barajul Cireșu

VIDEO Buzău: 15.000 de persoane și o stație de pompieri rămân fără apă în urma lucrărilor la Barajul Cireșu