in ,

VIDEO Buzău: 15.000 de persoane și o stație de pompieri rămân fără apă în urma lucrărilor la Barajul Cireșu

VIDEO Buzău: 15.000 de persoane și o stație de pompieri rămân fără apă în urma lucrărilor la Barajul Cireșu

Aproximativ 15.000 de persoane din mai multe comune vor fi afectate în următoarea perioadă de lipsa apei, inclusiv o stație de pompieri, după ce Compania de Apă Buzău va efectua lucrări de modernizare a Barajului Cireșu, context în care au fost impuse măsuri precum amplasarea unor rezervoare cu apă în apropierea primăriilor și informarea cetățenilor prin SMS cu privire la sistarea serviciului.

Compania de Apă Buzău, operatorul regional al serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, va executa în perioada următoare lucrări de mentenanță și modernizare pentru siguranța în exploatare a Barajului Cireșu-Stația Jghiab din comuna Mânzălești.

În funcție de condițiile meteo, a anunțat operatorul de apă, specialiștii vor efectua golirea controlată a lacului de acumulare Cireșu, singura sursă de apă brută pentru alimentarea cu apă a comunelor Mânzălești, Vintilă Vodă, Beceni, Sărulești și a satului Fulga din comuna Cernătești.

 

‘Lucrările constau în înlocuirea completă a hidrotehnicii componente a golirii de fund. Lucrările se vor derula în interval de două săptămâni. Pe parcursul a șapte zile, constructorul, cel care face efectiv lucrările, are nevoie de 48, maxim 72 de ore, acest maxim 72 de ore fiind determinat tot de condiții meteo, dacă cumva nu sunt propice, iar restul de zile reprezintă necesitatea noastră de timp pentru reumplerea întregului sistem, care va fi golit cu ocazia acestei intervenții. Se înlocuiește stavila, care la acest moment este mecanică, se ridică efectiv manual, se înlocuiește cu o stavilă automată și, de asemenea, se amplasează o vană automată pentru a avea o dublă închidere, deschidere a barajului. În asta constă lucrarea, înlocuirea stavilei, care este montată pe golirea de fund’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Companiei de Apă Buzău, Simona Săvulescu.

 

Operatorul economic atrage atenția că a luat decizia de a nu folosi drept sursă alternativă Lacul Meledic, drept pentru care va întocmi un program de furnizare, iar utilizatorii din zonele afectate vor trebui să își pregătească stocuri de apă.

Mai mult, prin intermediul autorităților locale vor fi amplasate rezervoare cu apă potabilă în apropierea primăriilor din zonele afectate, în arii cu supraveghere video.

 

‘Dacă vorbim de numărul nostru de contracte, sunt undeva în jur de 4.000 de contracte, puțin peste 4.000 de contracte, dar ca și utilizatori, vorbim undeva înspre 15.000. Împreună cu domnii primari din comunele afectate am avut o serie de întâlniri și fiecare și-a stabilit cu ce poate contribui astfel încât să nu simtă cetățenii lipsa de apă. Vor fi amplasate în toate satele rezervoare de apă potabilă pe care noi le vom alimenta permanent cu cisternele noastre, cu apă de la Buzău. De asemenea, am încheiat și un contract cu o firmă care deține astfel de cisterne pentru apă potabilă, ca la nevoie să ne completăm acest necesar de cisterne de la această firmă. Toți domnii primarii au autovehicule proprii în care au încărcat rezervoare astfel încât să transporte apa acolo unde sunt cetățeni care se deplasează mai greu sau pe ulițe mai lăturalnice. Cred că ne-am luat toate măsurile pentru ca să nu se simtă această lipsă de apă. Noi am dat un comunicat la modul mai general, fără să precizăm exact ziua de, pentru că această ziua de este condiționată de condițiile medio, dar cu 48 de ore înainte de oprirea efectivă, deci de începerea efectivă a lucrărilor, vom da SMS tuturor locuitorilor care sunt afectați’, a precizat directorul companiei.

În comuna Beceni vor fi afectate de întreruperile în alimentarea cu apă atât gospodăriile, cât și câteva blocuri și stația de pompieri din subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.

‘Sunt fântâni publice, este un plan făcut cu Compania de Apă pentru instituțiile publice, de a alimenta niște bazine puse de noi cu o capacitate de o tonă la fiecare instituție, cu hidrofor. Sunt afectați cam 2.500 de localnici în comună, problema mare este la blocuri, sunt vreo 86 de apartamente, sunt reabilitate acum, dar rămân fără apă și am hotărât cu ei să aduc în fiecare zi o cisternă între orele 14:00 – 18:00 de unde să își ia fiecare, plus sediul ISU, pompierii care nu mai pot pleca din dispozitiv, este destul de complicat. Sunt cinci scări de bloc, 86 de apartamente’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu.

 

Potrivit ISU Buzău, în situația în care punctul de lucru de la Beceni nu va putea interveni la un incendiu, ca urmare a faptului că pompierii nu vor avea acces la sursa de apă, există dotări și echipaje care să preia orice sarcină.

‘În situația acesta, autospecialele de apă și stingere pot alimenta din comuna Săpoca, avem în dotare o autocisternă și mașini de 10.000 de litri. În zonă există râul Buzău de unde mai putem alimenta. Totodată, în situația unui incendiu la Beceni, la fața locului se deplasează echipaj și de la Buzău în sprijin’, a subliniat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduț Pârvu.

Capacitatea proiectată a barajului Cireșu este de aproximativ 20.000 de metri cubi, însă ca urmare a stratului gros de nămol depus, capacitatea de reținere a barajului este estimată de către specialiști între 12.000 și 15.000 de metri cubi.

 

Obiectivul face parte din contractul de lucrări CL6, finanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă, și se referă la înlocuirea vanei de golire de fund la Barajul Cireșu cu o stavilă electrică modernă. Această componentă este critică pentru siguranța în exploatare a barajului de pe pârâul Jgheab, sursa principală de apă brută pentru stația de tratare aval.

 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Nu voi uita niciodată această zi, a asigurat Hansi Flick după victoria Barcelonei în El Clasico

Fotbal: Nu voi uita niciodată această zi, a asigurat Hansi Flick după victoria Barcelonei în El Clasico

News.ro lansează un nou format de eveniment – Leaders Lounge, de dezbateri after business, primul fiind organizat astăzi: “Cybersecurity – Protejarea afacerilor în era digitală”

News.ro lansează un nou format de eveniment – Leaders Lounge, de dezbateri after business, primul fiind organizat astăzi: “Cybersecurity – Protejarea afacerilor în era digitală”