Portarul Manuel Neuer și-a prelungit cu un an contractul cu echipa de fotbal Bayern Munchen și ar urma să fie prima alegere pe acest post în următorul sezon, a relatat vineri cotidianului german Bild, citat de DPA.
Jucătorul de 40 de ani va contribui de asemenea la pregătirea tânărului portar Jonas Urbig pentru a prelua pe termen lung postul la formația bavareză.
Al treilea portar al formației, Sven Ulreich, și-a extins de asemenea înțelegerea cu formația bavareză cu încă un an, potrivit cotidianului Bild.
Bayern Munchen nu a confirmat încă prelungirile contractuale ale celor doi portari ai săi înaintea ultimului meci din Bundesliga din acest sezon împotriva lui FC Koln, sâmbătă, când va ridica trofeul de campioană.
Antrenorul Vincent Kompany a declarat într-o conferință de presă vineri: ”Bayern este campioana Germaniei și avem cel mai bun portar german. Acest lucru spune tot. Manuel va juca mâine. Știu că ar putea să fie emoțional, pentru că este împotriva echipei FC Koln (fosta echipă a lui Urbigz, n.r.). Dar Jonas va mai avea suficiente șanse să joace împotriva lui FC Koln”.
Neuer este în al 15-lea său sezon la Bayern Munchen după ce a venit de la Schalke 04 în 2011 pentru o sumă de transfer de 30 de milioane de euro.
Fostul căpitan al Germaniei, care a câștigat Cupa Mondială din 2014 cu echipa sa națională, a avut una dintre cele mai de succes cariere din istoria lui Bayern, câștigând numeroase titluri în Bundesliga și Liga Campionilor cu bavarezii.
El s-a retras din echipa națională, dar există speculații că selecționerul Julian Nagelsmann ar putea să-l determine să joace la Cupa Mondială.
Vincent Kompany a mai declarat: ”Gândurile mele merg întotdeauna alături de antrenorul echipei naționale, care se află sub o presiune imensă să alcătuiască lotul pentru Cupa Mondială. Nu este treaba antrenorului lui Bayern să comenteze asupra acestui lucru acum. Îl las să își alcătuiască echipa în pace și nu mă amestec”.


