in ,

Mureș: Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe a sărbătorit organizația din Reghin la 30 de ani de activitate (GALERIE FOTO)

Mureș: Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe a sărbătorit organizația din Reghin la 30 de ani de activitate (GALERIE FOTO)

Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe (LFCO), o asociație non-guvernamentală și non-profit având ca scop promovarea valorilor creștine, cultura și implicarea socială a femeilor, a sărbătorit, vineri, la Reghin, 30 de ani de la înființarea asociației locale.

”Liga Femeilor Creștini Ortodoxe sărbătorește 30 de ani de activitate, activitate în care o mână de femei și-a dăruit timpul și crâmpeie din viața celor dragi, pentru a oferi celor care a fost mai puțin norocoși o brumă de ajutor. Am făcut multe, nu e bine să ne lăudăm, dar am ajutat orfani, văduve, oameni care au trecut prin clipe grele, le-au ars casa, doamne, domni și copii bolnavi de cancer, bolnavi care au avut nevoie de sprijin pentru a se trata în străinătate. Am mers și la penitenciare, am făcut ce am putut noi și vom face în continuare”, a declarat presei, vineri, președinta Asociației Femeilor Creștin-Ortodoxe Reghin, Sorina Sav.

Întâlnirea națională a Femeilor Creștin-Ortodoxe de la Reghin se desfășoară pe parcursul a două zile și reunește participante din toate zonele țării.


”Poate e una dintre primele organizații pe care le-am avut în țara noastră, încă de la începutul secolului trecut. În perioada interbelică a avut o activitate de excepție. Au oferit ajutor văduvelor de război, orfanilor, celor care au avut nevoie, iar după Primul Război Mondial femeile creștin-ortodoxe, prin colecta pe care au făcut-o, au ridicat mausoleul de la Mărășești. Sunt multe femei cu credință și cu dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor, sunt profesoare, inginere, femei de afaceri care donează cu drag pentru cei nevoiași, iar noi transmitem darul lor celor care au nevoie. La Reghin sunt prezente majoritatea asociațiilor din țară”, a arătat Sorina Sav.


Întâlnirea de la Reghin, a mai spus lidera Asociației Femeilor Creștin-Ortodoxe, este un schimb de bune practici în care fiecare organizație își prezintă activitatea caritabilă.

Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe Reghin a amintit, între altele, organizarea de meditații la diferite materii pentru elevii care urmează să susțină examenul de Bacalaureat sau susținerea unor absolvenți de liceu merituoși, proveniți din familii modeste, în a-și continua studiile universitare.


Organizatorii susțin că întâlnirea reprezintă atât un moment aniversar important pentru asociația din Reghin, cât și un prilej de dialog, schimb de experiență și promovare a valorilor creștine și culturale.


Programul reuniunii va cuprinde activități organizate atât în municipiul Reghin, cât și în împrejurimi, participanții urmând să descopere obiective importante din zonă și tradițiile locale.  

* Sursa fotografiilor: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mehedinți: Grav accident rutier pe DN 6, în zona viaductului Bahna; circulația este oprită pe ambele sensuri

Mehedinți: Grav accident rutier pe DN 6, în zona viaductului Bahna; circulația este oprită pe ambele sensuri

Fotbal: Portarul Manuel Neuer și-a prelungit contractul cu Bayern Munchen cu un an

Fotbal: Portarul Manuel Neuer și-a prelungit contractul cu Bayern Munchen cu un an