in

Fotbal: Șeful Asociației Cluburilor Europene îi cere lui Ceferin să candideze din nou la președinția UEFA

Fotbal: Șeful Asociației Cluburilor Europene îi cere lui Ceferin să candideze din nou la președinția UEFA

Nasser al-Khelaifi, președintele Asociației Cluburilor Europene de Fotbal (EFC), i-a cerut președintelui UEFA, Aleksander Ceferin, să candideze pentru un nou mandat în fruntea forului continental, cu prilejul adunării generale a organizației cluburilor de la Copenhaga, scrie AFP.

”Fotbalul are nevoie de mari lideri ca dumneavoastră și, în numele celor peste 900 de cluburi din EFC, vă rugăm să candidați pentru realegere anul viitor”, i-a spus Nasser al-Khelaifi, care este și președintele lui Paris Saint-Germain, slovenului în vârstă de 58 de ani.

Ales în septembrie 2016 pentru a conduce organismul care guvernează fotbalul european și reales în 2019 și 2023, Ceferin, al cărui mandat se încheie în 2027, nu a dat până acum indicii dacă va candida sau nu din nou, după ce inițial a exclus această posibilitate.

Președintele EFC și-a demonstrat în mod regulat legăturile strânse cu președintele UEFA, alăturându-se opoziției puternicei confederații europene față de președintele FIFA, Gianni Infantino, și față de planul său, acum abandonat, de a deschide forul mondial investitorilor privați.

Într-un interviu acordat podcastului britanic The Rest is Politics la sfârșitul lunii august, însă, Ceferin a exclus posibilitatea de a fi el însuși candidat la președinția FIFA la alegerile din martie 2027, la care Infantino este până în prezent singurul candidat declarat.

”Este cu adevărat trist să vedem situația actuală. În loc să ne îmbunătățim sportul, ne pierdem timpul gestionând probleme și dificultăți. Fotbalul funcționează atunci când ne ascultăm unii pe alții. Când suntem transparenți unii cu alții. Dar mai presus de toate, când suntem onești”, a declarat Nasser al-Khelaifi cu privire la criza de guvernanță a FIFA, fără a-l numi pe Infantino sau forul mondial.

În plan financiar, parteneriatul dintre EFC și UEFA (prin compania comună UC3) va genera peste 20 de miliarde de euro în următorul ciclu de patru ani (peste 5 miliarde de euro pe sezon). Din aceste sume, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi distribuite anual către cluburile care nu se califică în competițiile europene, dar și pentru dezvoltarea fotbalului feminin și juvenil.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament

CCR amână pe 7 octombrie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament

IMM România solicită prelungirea cu șase luni a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN

IMM România solicită prelungirea cu șase luni a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN