Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la Ibiza, cu ocazia meciului cu Spania, pierdut cu 1-7.
‘În urma finalizării anchetei interne demarate ca urmare a aspectelor semnalate în spațiul public privind părăsirea programului oficial al Echipei Naționale U21 a României, administrația Federației Române de Fotbal, în virtutea concluziilor rezultate, a dispus sancționarea persoanelor implicate. Astfel, deși situația constatată nu a afectat activitatea sportivă propriu-zisă, comportamentul respectiv nu poate fi trecut cu vederea. Federația Română de Fotbal consideră că profesionalismul, respectarea regulilor interne și conduita ireproșabilă trebuie să reprezinte standarde constante pentru toți membrii staffurilor loturilor naționale’, se arată în comunicatul federației.
Astfel, selecționerul U21, Costin Curelea, și Ionuț Stancu, antrenor secund al reprezentativei de tineret, aflați la final de contract, au fost sancționați cu diminuarea cu 25% a ultimei remunerații cuvenite.
Directorul sportiv al echipei naționale U21, Marius Niculae, și Iulian Oțelea, team managerul reprezentativei de tineret, au fost sancționați cu diminuarea cu 25% a sumelor cuvenite lunar până la finalul anului 2026. Totodată, această sancțiune are valoarea unui ultim avertisment, orice abatere similară urmând să determine încetarea raporturilor contractuale dintre părți.
‘Federația Română de Fotbal reafirmă faptul că respectarea programului oficial al echipelor naționale, a Regulamentului de Ordine Interioară și a Codului de Etică reprezintă obligații fundamentale pentru toți angajații și colaboratorii săi. Indiferent de funcția ocupată, abaterile de la aceste principii vor fi tratate cu fermitate și sancționate în conformitate cu normele interne ale instituției’, se mai arată în comunicatul FRF.
După umilința suferită de selecționata de tineret a României, învinsă de echipei similară a Spaniei cu scorul de 7-1 (4-1), pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027, în spațiul public au apărut mai multe fotografii cu membri ai staffului tehnic alături de omul de afaceri Nicu Gheară.
România nu mai avea șanse de calificare, dar a încheiat campania în genunchi, ocupând locul al treilea în grupă după ce Kosovo a remizat cu Finlanda (4-4).
Spania a ocupat primul loc în grupă, cu 27 de puncte, urmată de Finlanda, 23 puncte, România, 16 puncte, Kosovo, 15 puncte, Cipru, 6 puncte, San Marino, 0 puncte.
Câștigătoarele grupelor preliminare s-au calificat direct la turneul final din Serbia și Albania, în vreme ce, din cele 9 ocupantele ale locurilor doi din toate grupele, cea mai bună echipă pe baza parcursului din preliminarii s-a calificat direct, iar celelalte 8 vor disputa un play-off de calificare, tur-retur.
Tricolorii au încheiat astfel o serie de patru participări consecutive la turneele finale U21.


