in ,

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)

La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub numele de ‘Premiile Nobel’.

Ceremonia pentru fizică, chimie, medicină și literatură a avut loc la Vechea Academie Regală de Muzică din Stockholm, Suedia, fiind găzduită de prințul moștenitor Gustaf. Premiul pentru Pace a fost anunțat la Christiania (denumirea de atunci a orașului Oslo), în Norvegia, în Parlamentul norvegian, fără să aibă loc o ceremonie propriu-zisă de înmânare a distincției.

La cele două evenimente, desfășurate în aceeași zi, au participat invitați din mediul academic, numeroase oficialități și membri ai familiei regale, potrivit nobelprize.org.

În primii ani, numele laureaților trebuiau să fie dezvăluite la 10 decembrie, dar presa reușea uneori să afle rezultatele cu câteva săptămâni înainte.

Au fost premiate cele mai importante contribuții științifice și umanitare, după criteriile stabilite prin testamentul lui Alfred Nobel, semnat la 27 noiembrie 1895, la Paris.

Jumătate din Premiul Nobel pentru Pace i-a revenit lui Henry Dunant, fondatorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii și unul dintre inițiatorii Convenției de la Geneva pentru ajutorarea militarilor răniți. Cealaltă jumătate i-a fost acordată lui Frederic Passy, economist și militant pacifist, recunoscut pentru contribuția sa la înființarea Uniunii Interparlamentare și la organizarea conferințelor internaționale de pace.

Wilhelm Conrad Rontgen a primit distincția pentru fizică, în semn de recunoaștere pentru descoperirea radiațiilor X, care au revoluționat diagnosticul medical și imagistica.

Jacobus Henricus van ‘t Hoff a fost câștigătorul Premiului Nobel pentru Chimie, fiind recompensat pentru descoperirea legilor dinamicii chimice și ale presiunii osmotice în soluții.

La categoria medicină, a fost desemnat câștigător Emil von Behring, pentru aplicarea seroterapiei împotriva difteriei, realizare prin care a salvat numeroase vieți și a deschis calea imunologiei moderne.

Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat poetului francez Sully Prudhomme, distins pentru compoziția sa de un rar idealism, măiestrie artistică și o combinație de ‘calități ale inimii și ale intelectului’, potrivit nobelprize.org.

Diplomele și medaliile pentru fizică și chimie au fost prezentate după discursurile reprezentantului Academiei Regale Suedeze de Științe, iar cele pentru medicină după prezentarea președintelui Institutului Karolinska.

Câțiva ani mai târziu, privind în urmă la acest eveniment, martorul ocular Folke Henschen a relatat: ‘Sala Academiei Regale de Muzică fusese decorată special pentru această ocazie. A fost emoționant pentru că prezentarea premiilor științifice a fost realizată de reprezentanții instituțiilor care îi selectaseră pe laureați’, notează site-ul nobelprize.org.

Chiar dacă nu a apucat să vadă prima ceremonie de decernare (a murit cu cinci ani înainte de eveniment, la 10 decembrie 1896), savantul și inventatorul suedez Alfred Nobel a lăsat o moștenire impresionantă, asigurând finanțarea unor premii de renume. A creat un fond internațional, iar prin testamentul său a asigurat o recompensă financiară pentru ‘cele mai mari beneficii pe care le-au oferit umanității’.

Valoarea totală a averii lăsate moștenire de Alfred Nobel se ridica la 31,5 milioane de coroane suedeze, cea mai mare parte fiind transformată într-un fond investit în valori mobiliare. Veniturile generate de acesta urmau să finanțeze premiile. La prima ediție a Premiilor Nobel din 1901, valoarea fiecărui premiu a fost stabilită la 150.782 de coroane suedeze per categorie. Deoarece regulamentul impune împărțirea sumei în mod egal atunci când există mai mulți laureați într-un domeniu, patru câștigători au primit suma integrală, iar cei doi laureați ai Premiului pentru Pace au primit câte 75.391 de coroane suedeze fiecare.

Fundația Nobel a fost înființată în anul 1900, având ca principale responsabilități administrarea averii lăsate de Alfred Nobel, respectarea prevederilor testamentului fondatorului și gestionarea fondurilor pentru finanțarea premiilor, arată nobelprize.org.

În prezent, președinta Consiliului de Administrație al Fundației Nobel este profesoara Astrid Soderbergh Widding.

Premiul Nobel pentru Științe Economice nu făcea parte din distincțiile instituite inițial de Alfred Nobel. Acesta a fost creat în 1968, la inițiativa Băncii Centrale a Suediei, și acordat pentru prima dată în 1969.

 

Sursa fotografiilor: Nobel Prize/Facebook  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

India/ Capitala New Delhi, sufocată de ceață toxică

India/ Capitala New Delhi, sufocată de ceață toxică

Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene

Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene