in ,

Franţa riscă să rateze ţinta de deficit bugetar în 2026, după reducerea prognozei de creştere economică

Franţa riscă să rateze ţinta de deficit bugetar în 2026, după reducerea prognozei de creştere economică

Franţa riscă să nu îşi atingă obiectivul privind reducerea deficitului bugetar în acest an, pe fondul încetinirii economiei, iar guvernul ar putea fi nevoit să adopte noi măsuri de economisire, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Roland Lescure. Transmite Reuters.

Într-o informare prezentată Parlamentului privind situaţia finanţelor publice, Lescure a redus prognoza de creştere economică pentru 2026 de la 0,9% la 0,7%, invocând debutul slab al anului şi efectele războiului cu Iranul.

Ritmul mai lent al creşterii economice afectează încasările din taxe şi impozite, în timp ce guvernul a fost nevoit să acorde sprijin unor sectoare afectate de majorarea costurilor cu energia.

“Este clar că obiectivul unui deficit bugetar de 5% din produsul intern brut este acum dificil de atins. Vom face tot posibilul pentru a ne apropia cât mai mult de această ţintă”, a declarat Lescure.

La rândul său, ministrul Bugetului, David Amiel, a precizat că va fi nevoie de reduceri sau îngheţări suplimentare ale cheltuielilor în valoare de 3 miliarde de euro, pe lângă cele 6 miliarde de euro economisite deja prin măsuri de urgenţă.

Cheltuielile autorităţilor locale reprezintă, de asemenea, un risc pentru atingerea ţintei de deficit, Ministerul Finanţelor estimând o posibilă depăşire de aproximativ 2 miliarde de euro.

Presiunea asupra finanţelor publice complică elaborarea bugetului pentru 2027, care urmează să fie prezentat în septembrie, în condiţiile în care există temeri că datoria publică a Franţei, estimată la 3.500 de miliarde de euro, va continua să crească înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Buzău: 24 de kilometri din Canalul Siret-Bărăgan ar urma să fie realizați în doi ani

Buzău: 24 de kilometri din Canalul Siret-Bărăgan ar urma să fie realizați în doi ani

DRONĂ EXPLODATĂ LA CONSTANŢA – Nicuşor Dan: Există un raport preliminar în care instituţiile au dat răspunsurile care ţineau de ele / Există un dialog cu partea ucraineană, iar când aceasta va răspunde la întrebări, vom avea raportul complet