Federaţia Română de Fotbal continuă promovarea platformei educaţionale FRF B.R.A.V.O. (Bucurie, Respect, Afecţiune, Voinţă, Optimism) printr-o nouă implementare Silent Day, o zi de meci în tăcere, organizată în acest weekend la partidele din competiţiile de juniori aflate sub egida FRF, categoriile de vârstă U13 – U14.
Pe durata meciurilor din acest weekend (23-24 mai), ultima etapă a sezonului şi în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, în competiţiile U13 şi U14 organizate de FRF, părinţii şi antrenorii nu vor avea voie să se facă auziţi. Este al doilea demers de acest fel după ce la fel s-a întâmplat şi în luna noiembrie, anul trecut, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului. Scopul “Silent Day” este de a oferi copiilor un spaţiu liber de presiune, în care să se bucure de joc, să ia decizii şi să se exprime fără teama evaluării constante din tribune sau de pe margine.
Platforma B.R.A.V.O. atrage atenţia asupra comportamentelor nepotrivite care, de prea multe ori, se manifestă în jurul terenurilor de joc: jigniri, critici, conflicte verbale sau etichete negative puse pe umerii copiilor. Toate acestea reprezintă forme de abuz emoţional, cu efecte ce pot afecta încrederea celor mici sau chiar îi pot determina să renunţe la sport.
Cuvintele de azi devin etichetele de mâine
Silent Day transmite un mesaj clar: atmosfera de pe margine trebuie să se transforme din sursă de presiune într-una de susţinere reală, în care copiii se simt protejaţi, încurajaţi şi liberi să se bucure de fotbal. Cuvintele rostite astăzi din tribună pot deveni etichetele purtate de copiii de mâine. Pe umerii copiilor se pot aşeza nume care inspiră mândrie sau, dimpotrivă, poveri greu de dus. Generaţia de mâine merită un mediu în care jocul aduce bucurie, nu frică.
Iniţiativa FRF B.R.A.V.O. a luat naştere dintr-un insight simplu, dar puternic: ce aud copiii de pe marginea terenului le modelează nu doar jocul, ci şi viitorul. Prin “Silent Day”, precizează frf.ro.



