in ,

Galați: Spitalul Județean va fi dotat cu echipamente moderne pentru tratarea pacienților cu AVC

Galați: Spitalul Județean va fi dotat cu echipamente moderne pentru tratarea pacienților cu AVC

Spitalul Județean Clinic de Urgență Galați va fi dotat cu echipamente medicale moderne destinate tratării pacienților cu accidente vasculare cerebrale (AVC), după ce Consiliul Județean Galați a semnat un contract de finanțare cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 13,5 milioane de lei.

Proiectul, intitulat ‘Creierul e o prioritate!’, vizează echiparea Unității de Primiri Urgențe și a Unității de Accidente Vasculare Cerebrale Acute din cadrul Secției Clinice de Neurologie cu 84 de echipamente medicale de ultimă generație.

Am semnat un contract de finanțare cu fonduri europene, în valoare de aproape 13,5 milioane de lei, pentru proiectul ‘Creierul e o prioritate!’, prin care vom dota Unitatea de Primiri Urgențe și Unitatea de Accidente Vasculare Cerebrale Acute (AVC) din cadrul Secției Clinice de Neurologie a Spitalului Județean Galați cu 84 de echipamente medicale de ultimă generație. Este esențial ca pacienții cu AVC să beneficieze, aici, la Galați, de îngrijiri medicale la cele mai înalte standarde. Investițiile în aparatură medicală specializată realizate de Consiliul Județean, precum un angiograf complet echipat și un aparat de stimulare magnetică transcraniană (rTMS), vor permite inclusiv oferirea unor proceduri noi pentru pacienții critici cu AVC, atât în faza acută, cât și în cea de recuperare’, a transmis, luni, președintele CJ Galați, Costel Fotea, într-o declarație de presă.

Angiograful este un aparat de imagistică de înaltă precizie care permite vizualizarea detaliată a vaselor de sânge. Acest echipament va avea un rol major în diagnosticarea rapidă și corectă a AVC-urilor și este dotat cu un software specializat, care ajută medicii să intervină mai repede și mai eficient, în condițiile în care fiecare clipă contează.

Aparatul de stimulare magnetică transcraniană (rTMS) înglobează o tehnologie inovatoare pentru tratamentul AVC. Prin intermediul unui câmp magnetic, echipamentul stimulează activitatea neuronală și contribuie la recâștigarea funcțiilor cerebrale afectate.

Potrivit sursei citate, prin acest proiect vor fi achiziționate și alte echipamente importante: Holter EKG cu 12 canale, stație centrală cu opt monitoare de funcții vitale, opt paturi ATI complet echipate, aparatură IT, module medicale mobile și sisteme pentru transportul pacienților.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

IGPR: Amenzi de peste 16,5 milioane de lei, aplicate de polițiști în minivacanța de 1 mai

IGPR: Amenzi de peste 16,5 milioane de lei, aplicate de polițiști în minivacanța de 1 mai

Tenis: Clasamentul WTA – Swiatek a revenit pe podium; Jaqueline Cristian, la cea mai bună clasare din carieră

Tenis: Clasamentul WTA – Swiatek a revenit pe podium; Jaqueline Cristian, la cea mai bună clasare din carieră