Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran i-ai îndemnat vineri pe civilii din Orientul Mijlociu să stea la o distanță de 500 de metri de orice loc care adăpostește forțe americane, în plină escaladare militară cu Washingtonul, transmite AFP.
‘Îndemnăm populația țărilor unde sunt staționați soldați americani să se țină imediat la 500 de metri de locurile unde se ascund aceștia, spre a fi în siguranță’, au declarat Gardienii Revoluției într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat.
Iranul a declarat vineri că a atacat cu drone instalații folosite de armata americană în Bahrein, Iordania și Kuweit, ca represalii pentru bombardamentele împotriva teritoriului său pentru a 13-a noapte consecutivă.
‘În această dimineață, drone kamikaze Arash au vizat rezervoare de combustibil, depozite mari de echipamente, silozuri și cazărmi aparținând armatei teroriste americane la baza aeriană Isa din Bahrain’, a declarat armata iraniană într-un comunicat difuzat la televiziunea de stat.
Armata iraniană a revendicat, de asemenea, atacuri cu drone împotriva Iordaniei, în care au fost vizate ‘hangare pentru aeronave, hangare pentru mentenanță și cazărmi’ de la baza aeriană Al-Azraq.
Iordania nu a raportat niciun atac în ultimele ore.
Potrivit Iranului, în Kuweit au fost distruse ‘depozite de echipamente militare’ americane la Camp Udairi, precum și instalații militare de la Camp Arifjan, care găzduiește sediul avansat al componentei armate terestre a Comandamentului Central al SUA în Orientul Mijlociu (CENTCOM).
Baza aeriană Ali al-Salem a fost, de asemenea, vizată, potrivit Gardienilor Revoluției, și au fost provocat daune semnificative unui turn de supraveghere al Flotei a V-a a SUA din Bahrein.
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a declarat vineri, după o nouă noapte de bombardamente americane, că orice țară care ‘participă, cooperează sau ajută’ Statele Unite se face răspunzătoare de participare la acțiunile americane, din perspectiva Teheranului.
‘Orice participare, cooperare sau asistență în comiterea unui act de agresiune împotriva Iranului va atrage responsabilitatea internațională a părților implicate’, a declarat Abbas Araghchi într-un discurs susținut în Kârgâzstan cu ocazia unei reuniuni a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS).
Iranul ‘își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare în cadrul legitimei apărări’, a adăugat el.


