Restaurantul noma, considerat un ”templu” al gastronomiei nordice, al cărui maestru-bucătar și fondator, Rene Redzepi, a demisionat recent în urma unor acuzații de comportamente umilitoare și violente față de angajații săi, a anunțat miercuri că se va redeschide la Copenhaga în luna august cu o nouă echipă de conducere, informează AFP.
”Această primăvară ne-a făcut să reflectăm cu mai multă atenție la cine suntem, ce contează cel mai mult și unde vrem să ne îndreptăm în continuare. Și, acum, suntem pregătiți să împărtășim această informație cu voi. În august, ne întoarcem acasă”, a anunțat echipa acestui restaurant emblematic într-un comunicat.
Pentru restaurantul noma, în prezent închis și care nu mai figurează printre restaurantele din Copenhaga recompensate cu trei stele de Ghidul Michelin pentru 2026, spre deosebire de anii precedenți, acesta este ”începutul unui capitol”.
Maestrul său bucătar va fi de acum înainte mexicanul Pablo Soto.
Purtând un nume care reprezintă o abreviere a cuvintelor daneze ”nordisk” (”nordic”) și ”mad” (”mâncare”), restaurantul noma (cu ”n” mic) a fost deschis pe un chei din Copenhaga în 2003 înainte să se mute în 2018 într-un cartier mai bucolic al capitalei daneze.
Restaurantul a fost închis în februarie, iar o parte a echipei sale s-a mutat în sistem de rezidență la Los Angeles.
În martie, după mărturii despre abuzuri dezvăluite în cotidianul The New York Times, maestrul său bucătar, Rene Redzepi, și-a anunțat demisia.
El rămâne proprietarul restaurantului și directorul său creativ, însă fără să participe la operațiunile sale zilnice, precizează comunicatul de miercuri.
În primăvară, Rene Redzepi a dat asigurări că ”lucrează pentru a deveni un director mai bun, iar noma a întreprins acțiuni importante pentru a transforma cultura sa de-a lungul anilor”. ”Recunosc că aceste schimbări nu repară trecutul”, a adăugat el.
”Scuzele nu sunt suficiente. Îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele”, a subliniat maestrul-bucătar, în vârstă de 48 de ani.
Începând din 5 august, noma intenționează să propună un meniu diferit în fiecare lună, contra unui preț inițial de 4.500 de coroane daneze (aproximativ 600 de euro).


