in ,

Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații

Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații

Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa.

Camera inferioară a parlamentului federal german (Bundestag) a adoptat proiectul de lege cu 309 voturi pentru, 190 de voturi împotrivă și 71 de abțineri.

Drept rezultat, Biroul Federal pentru Protecția Constituției (BfV) și Serviciul Federal de Informații german (BND) vor primi puteri suplimentare, precum supravegherea telecomunicațiilor și verificarea datelor biometrice.

În viitor, BfV nu se va limita doar la colectarea de informații și monitorizarea indivizilor. În anumite condiții, agenția va fi autorizată să intre în locuințe și să acționeze împotriva explozibililor și armelor. Arestările sau perchezițiile deschise rămân o responsabilitate doar a poliției.

De asemenea, BND a primit atribuții de intervenție operațională și va putea, de exemplu, dezactiva serverele aparținând unor grupuri de hackeri străini susținuți de state.

O echipă formată din foști judecători va examina în avans legalitatea anumitor măsuri.

Prin această reformă, coaliția guvernamentală compusă din blocul conservator CDU-CSU și social-democrați (SPD) răspunde și amenințărilor intensificate venite din partea unor servicii de informații străine, în special a celor din Rusia, China și Iran.

Schimbările sunt menite să reducă dependența de informațiile furnizate de serviciile secrete ale unor țări prietene.

Opoziția germană a acuzat guvernul de abolirea separației între poliție și serviciile de informații.

Pe de altă parte, ministrul de interne german Alexander Dobrindt a vorbit despre ”reforma secolului”. ”Suntem o țintă a amenințărilor hibride. Germania este un teatru operațional pentru terorism, extremism și puteri străine”, a spus demnitarul german.

”Acum serviciile de informații vor deveni adevărate servicii secrete”, a afirmat Dobrindt, care a respins acuzația că această reformă creează o nouă ”poliție secretă” și a subliniat că modificările adoptate au drept scop protejarea democrației.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Remus Borza estimează că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la STB

Remus Borza estimează că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la STB

Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara

Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara