Rusoaica Angelina Melnikova, concurând sub drapel neutru, a cucerit, sâmbătă, medalia de aur la sărituri la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Zagreb (Croația), la două zile după ce câștigase titlul continental la individual-compus, informează AFP.
După ce ocupase primul loc în calificările de joi la acest aparat, gimnasta în vârstă de 26 de ani a obținut 14,166 puncte, media pentru cele două sărituri, în finală. Ea a detronat-o pe deținătoarea titlului, germanca Karina Schoenmaier, care a obținut medalia de argint cu 14,066 puncte.
Medalia de bronz a revenit sportivei belgiene Lisa Vaelen (13,983 pct), care mai ocupase locul al treilea în anul precedent, cât și în 2023.
După o absență de patru ani cauzată de invazia rusă în Ucraina, Angelina Melnikova a devenit campioană mondială la individual compus și la sărituri, la Jakarta, în octombrie 2025.
Gimnasta rusă mai câștigase anterior o medalie de bronz mondială la același aparat, în 2021, precum și o medalie de argint la Campionatele Europene din 2018.
Până în ultima clipă, participarea Angelinei Melnikova și a compatrioților săi la Zagreb a fost incertă, întrucât Croația acceptase cererile de viză ale mai multor gimnaști ruși abia luni, după ce inițial le respinsese.
Pe podium, noua campioană europeană la individual compus și sărituri nu a putut asculta imnul național și nici nu a putut purta culorile țării sale, din cauza restricțiilor menținute de țara gazdă. AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)


