in ,

Neamț: Finanțare nerambursabilă pentru construcția unui centru de zi pentru copii și vârstnici, în Piatra-Neamț

Neamț: Finanțare nerambursabilă pentru construcția unui centru de zi pentru copii și vârstnici, în Piatra-Neamț

Municipiul Piatra-Neamț va beneficia de un centru destinat copiilor și vârstnicilor, ce va fi construit cu finanțare europeană nerambursabilă obținută de Grupul de Acțiune Locală, a anunțat primarul Adrian Niță.

Centrul de zi ‘Sfântul Stelian’ va fi construit în cartierul Dărmănești și va oferi servicii pentru 350 de copii și vârstnici.

‘Aici, copiii vor găsi ajutor la teme, un cald ‘bună dimineața’ și un braț prietenos care să-i îndrume spre o viață mai bună, departe de riscul abandonului școlar. Iar bunicii noștri își vor regăsi demnitatea, vor socializa, vor face mișcare și vor primi sprijin socio-medical’, a scris pe pagina de Facebook primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță.

În cadrul centrului vor fi organizate ateliere culturale, civice, recreative, sportive și activități de sprijin psihosocial.

Valoarea proiectului este de aproape 3,4 milioane de lei, iar finanțarea a fost obținută prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Decuplarea marilor consumatori de energie nu a fost luată în considerare; se pot face limitări (secretar de stat)

Decuplarea marilor consumatori de energie nu a fost luată în considerare; se pot face limitări (secretar de stat)