Echipa feminină de gimnastică artistică a Chinei a câștigat aurul la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda), miercuri, devansându-le pe reprezentantele Statelor Unite și Japoniei, informează AFP.
După ce au ocupat primul loc în calificări, tânăra speranță Ke Qinqin (16 ani) și colegele sale au repetat performanța în finală, cucerind al doilea titlu mondial pe echipe din istoria țării lor, la douăzeci de ani după precedenta victorie, obținută la Aarhus (Danemarca), în 2006.
China s-a impus un total de 165,764 puncte, urmată de SUA, cu 165,531 puncte, și de Japonia, cu 164,063 puncte.
Prin această reușită, chinezoaicele au pus capăt dominației americancelor, care veneau după o serie de șapte titluri mondiale consecutive.
În ciuda absenței celor mai mari vedete ale lor – în special Simone Biles, care nu s-a retras oficial, dar a lăsat să planeze incertitudinea în privința viitorului carierei sale -, echipa americană a oferit o replică puternică.
Skye Blakely, care s-a remarcat deja în calificări (ocupând locul al doilea, după algeriana Kaylia Nemour), a avut o evoluție impresionantă la sărituri și la bârnă, impunându-se drept o candidată serioasă pentru finala de vineri la individual compus.
Duelul ei cu Nemour este așteptat cu mare interes, iar lupta pentru medalia de bronz se anunță, de asemenea, extrem de disputată, mai multe sportive având șanse la podium – printre care chinezoaicele Ke Qinqin și Du Siyu, precum și rusoaica Liudmila Roșcina.
Miercuri, Roșcina nu a putut împiedica un rezultat modest pentru echipa Rusiei, care a încheiat concursul pe locul al șaselea. Rusia a fost dezavantajată însă de absența a trei dintre gimnastele sale de top, cărora autoritățile olandeze le-au refuzat vizele de intrare.
Campionatele Mondiale continuă joi cu concursul individual compus masculin. Gimnaștii japonezi Daiki Hashimoto (campionul mondial en titre) și Shinnosuke Oka (campion olimpic de la Paris 2024) au dominat calificările și sunt, în mod firesc, considerați principalii favoriți. În absența chinezului Zhang Boheng, care a terminat în fața amândurora la Campionatele Asiatice de luna trecută, este foarte probabil ca lupta pentru victorie să se dea între cei doi gimnaști niponi.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


