Pompierii giurgiuveni și cei de la ISU București-Ilfov au intervenit luni seară cu patru autospeciale de stingere după ce o casă din localitatea Drăgănescu a ars pe o suprafață de 280 de metri pătrați, au ars și șase tone de baloți de paie, iar focul s-a extins și la alte două case din vecinătate, cel mai probabil de la un scurtcircuit.
”Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Drăgănescu. Flăcările au cuprins o locuință, o anexă, baloți de baie și s-au extins pe alte două proprietăți. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești, Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu patru autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în prima gospodărie la locuință, pe o suprafață de aproximativ 280 de metri pătrați, și la o anexă, pe circa 60 de metri pătrați. Au ars podul și acoperișul casei, mobilier, saci cu cereale, material lemnos și aproximativ șase tone de baloți de paie. De asemenea, s-au deteriorat pereții și alte bunuri din locuință Din nefericire, doi porci au fost surprinși de incendiu. Pompierii au reușit să salveze alte opt animale, precum și păsările din gospodărie, solariile și o altă casă construită în aceeași curte”, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ISU Giurgiu.

La cel de-al doilea proprietar, au ars gardul și un țarc de câini și a fost afectată izolația locuinței.

În cea de-a treia gospodărie, incendiul a cuprins o magazie lipită de casă, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Au fost afectate o fereastră și o parte din izolația locuinței.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. AGERPRES( AS-redactor Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa fotografiilor: ISU Giurgiu


