Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Opoziția ar putea depune moțiune de cenzură în momentul în care se va face reforma administrației, însă spune că social-democrații și-o vor asuma chiar dacă va fi ‘cea mai grea reformă’.
Întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, dacă crede că acest guvern va rezista, în condițiile în care în spațiul public au apărut deja discuții despre o eventuală moțiune de cenzură, Sorin Grindeanu a admis că Opoziția ar putea apela la acest instrument.
‘Au o ocazie foarte bună să dea acest guvern jos, fiindcă eu i-am propus primului ministru Luca Niculescu ca reforma administrației publice locale să se facă prin angajarea răspunderii. De asemenea, i-am propus prim-ministrului Luca Niculescu ca ceea ce va prezenta Marian Neacșu – reducerea, comasarea companiilor de stat, cuantumul indemnizațiilor – că despre asta n-am vorbit – a membrilor consiliilor de administrație și ăsta este un alt punct, de asemenea, prin angajarea răspunderii’, a spus Grindeanu.
‘Faceți moțiune!’, le-a transmis el celor din Opoziție.
‘Au ocazia foarte bună să facă moțiune și pe reforma administrației, adevărata reformă a administrației, pe care Partidul Social Democrat și-o asumă. Repet, nu e simplu. Și aveți și dumneavoastră semnale, dar România are nevoie de așa ceva. E cea mai grea reformă și Partidul Social Democrat este singurul care poate s-o facă și o s-o facă’, a mai spus președintele PSD.
Citiţi şi:
* Grindeanu: Cred că vor fi surprize extrem de neplăcute la PNNR; din 6,4 miliarde, sunt în pericol jumătate


