Un câine cu traumatisme grave și care se afla într-o stare de suferință extremă a fost recuperat, miercuri, din zona Vârfului Păpușa, din Masivul Parâng, de salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean (CJ) Gorj.
‘O misiune mai puțin obișnuită, plină de încărcătură psihică, a fost derulată astăzi de salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean, solicitați să intervină pentru recuperarea unui cățel aflat în zona Vârfului Păpușa, din Masivul Parâng. Ajunși la fața locului, aceștia au descoperit un animal aflat într-o stare de suferință extremă, un cățel ce prezenta traumatisme grave, nu își mai putea mișca picioarele din spate și avea o rană deschisă, de mari dimensiuni, în zona botului’, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont Gorj.
Animalul a fost recuperat de către salvamontiștii aflați în serviciul de tură operativă în Baza Salvamont Rânca, fiind transportat în siguranță la bază, unde salvatorii montani i-au curățat și pansat rănile, l-au hrănit și i-au oferit îngrijirea de care avea nevoie.
‘În perioada următoare, salvamontiștii vor încerca să găsească un medic veterinar care să îl consulte și să stabilească dacă există șanse ca acesta să poată fi tratat și să își revină. Dincolo de misiunile de salvare din munte, există momente care ne amintesc că omenia nu face diferența între oameni și animale. Atunci când o ființă suferă și are nevoie de ajutor, datoria unui salvator rămâne aceeași: să fie acolo’, precizează sursa citată.


