in ,

Grindeanu spune că primul pas spre negocieri este ca PNL să renunțe la deciziile de excludere a alianței cu PSD

Grindeanu spune că primul pas spre negocieri este ca PNL să renunțe la deciziile de excludere a alianței cu PSD

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un prim pas pentru a începe negocieri cu privire la un viitor guvern ar fi ca PNL să renunțe la acele hotărâri pe care le-a luat în forurile de conducere potrivit cărora că nu va mai face alianță cu social-democrații.

”Am certitudinea că de fiecare dată când spunem ‘da’ la ceva, se inventează altceva nou. De ce? Pentru că unii își doresc să rămână acolo cu votul celor de la AUR. Pentru că în acest moment Ilie Bolojan, la peste 60 de zile de când a fost demis, este în funcție fiindcă îl țin cei de la AUR. (…) De fiecare dată se cere altceva. Aș vrea să am o acțiune de bună-credință că nu mint iarăși. Noi am făcut toate lucrurile transparent, și evaluarea și faptul că am spus că nu mai vrem să continuăm cu Ilie Bolojan prim-ministru, am făcut vot, am fost cu moțiune, de fiecare dată cât se poate de deschis, transparent și nu ne-am răzgândit de la o zi la alta. În acest moment există vreo patru hotărâri, dacă nu mă înșel, la Partidul Național Liberal, prin care spun că nu mai fac cu PSD (alianță – n.r.). Un prim pas ar fi să nu mai inventeze ei în fiecare zi altceva ca să nu voteze un guvern, este să-și facă o hotărâre prin care spun ‘gata, am depășit acea etapă, putem să ne așezăm la masă și să discutăm”, a spus Grindeanu la DIGI 24.

El a adăugat că până când liberalii nu renunță la acele hotărâri, PSD va crede că vin cu ”oferte de ochii lumii”.

Întrebat ce nu va ceda în cazul în care vor începe negocierile pentru un nou guvern, Grindeanu a răspuns: ”Nu cedez interesul românilor, în rest, orice altceva’.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Maramureș: Piața Izvoare, intră în proces de modernizare; producătorii agricoli relocați în alte trei piețe

Maramureș: Piața Izvoare, intră în proces de modernizare; producătorii agricoli relocați în alte trei piețe

Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar

Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar