Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște a fost relocată temporar, iar activitatea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a fost suspendată, a anunțat, luni, unitatea medicală.
”Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modificarea temporară a locației în care își desfășoară activitatea Secția Boli Infecțioase Adulți și suspendarea activității, începând cu data de 6.07.2026, a Compartimentului de Boli Infecțioase Copii. Începând cu data de 6.07.2026, toate serviciile medicale, consultațiile și internările specifice Secției Boli Infecțioase Adulți vor fi relocate din sediul situat pe bulevardul I.C. Brătianu, nr. 4, în sediul central al spitalului, localizat pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 48”, se arată într-un comunicat remis presei.
Pentru a asigura continuitatea asistenței medicale și a reduce disconfortul creat, activitatea medicală va funcționa în această perioadă după cum urmează:
* urgențele vor fi preluate prin Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul sediului central;
* Secția de Boli Infecțioase Adulți (cu o capacitate de 24 de paturi) va funcționa în Pavilion Diabet.
Numărul de telefon pentru programări este 0374/492425, aferent Cabinetului de Consultații – situat la parterul Ambulatoriului Nou din sediul central.
Totodată, accesul pacienților se va face prin poarta principală a sediului central.
”Relocarea este o etapă premergătoare transformării actualei clădiri într-un spațiu medical modern, adaptat standardelor europene. Pacienții vor fi informați cu promptitudine la finalizarea lucrărilor și revenirea secțiilor în locația de pe bulevardul I.C. Brătianu”, afirmă sursa citată.


