in ,

Guvern: 107 milioane de lei pentru realizarea nodului rutier Peștera din Constanța

Guvern: 107 milioane de lei pentru realizarea nodului rutier Peștera din Constanța

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea nodului rutier Peștera (județul Constanța) figurează pe ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului.

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 107.174.000 lei, iar durata de realizare este estimată la nouă luni.

Finanțarea investiției se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027, precum și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Nodul rutier Peștera se află în intravilanul și extravilanul unităților administrative Peștera și Medgidia.

Necesitatea amenajării acestui nod rutier a fost relevată în cadrul studiului de prefezabilitate realizat în anul 2022, prin care s-a analizat amplasarea nodului rutier pe autostrada A2, precizează Executivul.

‘Realizarea obiectivului este oportună datorită faptului că va asigura descărcarea traficului de pe autostradă în rețeaua de drumuri naționale, regionale, în urma implementării se vor genera efecte socio-economice pozitive și importante prin reducerea timpilor de deplasare, fluidizarea traficului, sporirea siguranței rutiere cu efecte minime asupra mediului, ale ocupării de terenuri, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare’, prevede nota de fundamentare.

Conform unui alt proiect de pe ordinea de zi, urmează să fie suplimentată cu 23.396 lei suma prevăzută pentru exproprieri pentru Autostrada de centură București, sector centura nord.

O altă măsură de pe agenda ședinței vizează aprobarea plafonului de cheltuieli pentru activitatea de colectare, transport, depozitare și neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale.

‘Prin prezentul proiect se stabilește valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2026, aferent activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, respectiv 3.150 mii lei’, se arată în nota de fundamentare.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Peste 200 de studenți ai Academiei Navale’Mircea cel Bătrân’ au participat la campania ‘Educație,Leadership,Vocație – She for Romania’

Peste 200 de studenți ai Academiei Navale’Mircea cel Bătrân’ au participat la campania ‘Educație,Leadership,Vocație – She for Romania’

Guvernul ar putea sesiza CCR în legătură cu un posibil conflict de natură constituțională între Executiv și ICCJ

Guvernul ar putea sesiza CCR în legătură cu un posibil conflict de natură constituțională între Executiv și ICCJ