Peste 200 de studenți ai Academiei Navale ‘Mircea cel Bătrân’ au participat la campania ‘Educație, Leadership, Vocație – She for Romania’, inițiată de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).
Evenimentul a reunit reprezentante de marcă din mediul militar și cel de afaceri, care au discutat cu studenții despre importanța educației, mentoratului și asumării unei misiuni profesionale și vocaționale în slujba comunității și a țării. Conform unui comunicat al PEFA, în cadrul întâlnirii au fost abordate teme precum leadershipul autentic, provocările începutului de carieră, transformarea eșecului în oportunitate de dezvoltare, adaptarea la schimbare și importanța valorilor în construirea unui parcurs profesional solid.
Căpitan Alina Stanca, Punct Focal Național în domeniul Femeile, Pacea și Securitatea, a subliniat că această campanie a oferit studenților oportunitatea unui dialog direct cu lideri din mediul militar și din sectorul privat, evidențiind importanța educației, mentoratului și a leadershipului autentic.
‘Activitatea a reconfirmat valoarea parteneriatului public-privat în pregătirea viitoarei generații de tineri și în consolidarea rezilienței societății’, a spus Alina Stanca.
Președinta PEFA, Andreea Negru, a afirmat că tinerii au nevoie de repere reale și de lideri care să le împărtășească experiențele lor, inclusiv momentele dificile.
‘Leadershipul autentic nu se predă, ci se construiește prin exemplu, dialog și responsabilitate. Tinerii au nevoie de repere reale și de lideri care să le împărtășească experiențele lor, inclusiv momentele dificile. Curiozitatea, determinarea și dorința lor de a contribui la dezvoltarea României ne confirmă că investiția în educație și în formarea caracterului este cea mai valoroasă investiție pe care o putem face. PEFA va continua să fie alături de tineri și să creeze contexte în care aceștia să își descopere vocația și să își dezvolte potențialul de leadership’, a transmis Andreea Negru.
Campania ‘Educație, Leadership, Vocație – She for Romania’ urmărește să creeze o platformă de dialog între tineri și lideri din domenii strategice, promovând educația, egalitatea de șanse, performanța și dezvoltarea unei culturi a leadershipului bazate pe competență, integritate și responsabilitate.
Campania ‘Educație, Leadership, Vocație – She for Romania’ este organizată de Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA și cu sprijinul CEC Bank, având ca obiectiv promovarea educației, leadershipului și dezvoltării vocaționale în rândul tinerilor. Prin întâlnirile organizate în instituțiile de învățământ militar și civil, proiectul facilitează dialogul dintre noile generații și lideri din domenii-cheie ale societății, contribuind la formarea unor profesioniști responsabili și la consolidarea unei culturi a performanței, integrității și egalității de șanse.


