Guvernul a aprobat, joi, acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate sau deosebite.
Aceste familii au fost afectate de: incendii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, accidente, probleme grave de sănătate ori situații care pot conduce la apariția sau agravarea riscului de excluziune socială, arată un comunicat transmis, joi, de Guvern.
Sprijinul financiar se alocă din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în felul următor:
– 732.000 de lei pentru 116 familii și persoane singure afectate de incendii, din județele Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, care nu își pot repara sau reface locuințele din veniturile proprii;
– 56.000 de lei pentru 8 familii și persoane singure din județele Olt și Vâlcea, afectate de alunecări de teren;
– 7.000 de lei pentru o familie din județul Argeș, a cărei locuință a fost afectată de fenomene meteorologice periculoase, respectiv vijelii puternice;
– 10.000 de lei pentru o familie din județul Suceava, care se confruntă cu o situație de necesitate generată de un accident rutier grav suferit de unul dintre membrii familiei.
– 1.379.600 de lei pentru 353 de familii și persoane singure aflate în situații deosebite determinate de starea de sănătate sau de alte cauze care pot conduce la apariția ori sporirea riscului de excluziune socială. Beneficiarii provin din județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum și din municipiul București. Printre situațiile pentru care se acordă sprijin se numără cazurile de boli oncologice, afecțiuni cardiovasculare, degenerative, respiratorii și genetice, afecțiuni psihice, cazuri de transplant de organe și alte boli severe care necesită tratamente de lungă durată, intervenții chirurgicale sau servicii de recuperare medicală.
‘Prin acordarea acestor ajutoare de urgență, Guvernul urmărește reducerea impactului social și material al situațiilor deosebite, sprijinirea persoanelor și familiilor vulnerabile și prevenirea agravării riscului de excluziune socială’, menționează Guvernul.


