Guvernul american a anunţat că a lansat o anchetă împotriva Germaniei, cu scopul de a stabili dacă această ţară plăteşte preţul corect al produselor farmaceutice, care poate conduce la eventuale suprataxe vamale, relatează AFP.
Această anchetă “va viza să stabilească dacă subtarifarea persistentă a produselor farmaceutice inovatoare de către Germania este nerezonabilă sau discriminatorie şi dacă ea împiedică sau restrânge comerţul american”, a anunţat joi, într-un comunicat, Reprezentantul Casei Albe pentru Comerţ (USTR).
Ancheta “vizează să se asigure că americanii nu suportă o parte disproporţionată a costurilor legate de cercetarea şi dezvoltarea farmaceutică la scară mondială”, afirmă USTR.
USTR precizează că această investigaţie are loc “după mai multe luni de negocieri constructive cu partenerii noştri germani, purtate cu scopul de a rezolva problema”.
Ea ar putea, în funcţie de concluziile la care ajunge, să antreneze măsuri de represalii americane – şi anume suprataxe vamale.
“Statele Unite cer Germaniei să-şi plătească partea corectă a tratamentelor inovatoare de care beneficiază populaţia sa”, a declarat secretarul american al Sănătăţii Robert Kennedy Jr, citat în acest comunicat.
La începutul lui aprilie, USTR anunţa semnarea unui acord comercial cu Regatul Unit care prevede o creştere a preţului medicamentelor de către britanici, în schimbul neaplicării unor taxe vamale celor exportate de către Regatul Unit.
Donald Trump agită cu regularitate ameninţarea taxelor vamale foarte mari împotriva întreprinderilor farmaceutice, cu scopul de a le obliga să îşi deschidă fabrici în Statele Unite şi să reducă preţul medicamentelor în America.



