in ,

Hamasul salută acordul între SUA şi Iran şi speră ca acesta să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza

Hamasul salută acordul între SUA şi Iran şi speră ca acesta să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas salută luni acordul dintre Statele Unite şi Iran în vederea unei încheieri a Războiului din Orientul Mijlociu şi şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să ajute la o încetare a violenţelor în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Hamasul, care se află la putere în Fâşia Gaza, şi-a felicitat, în acest comunicat, aliatul iranian pentru ”fermitatea” împotriva ”presiunulor şi provocărilor”.

El şi-a exprimat speranţa ca acordul să aibă ”repercusiuni pozitive asupra diverselor dosare regionale”, inclusiv ”sfârşitul imediat al agresiunii” israeiene în Fâşia Gaza şi Liban şi ”pe toate celelalte fronturi”.

Teritoriul palestinian, devastat de peste doi ani de război declanşat de un atac al mişcării în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023, rămâne teatrul unor violenţe şi atacuri israeliene aproape zilnice.

În urma unui armistiţiu fragil, care a intrat în vigoare în octombrie, cel puţin 992 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza, porivit ministerului Sănătăţii al Hamas, un bilanţă cnsiderat fiabil de către ONU.

Armata israeliană a anuţat că cinci militari israelieni au fost ucişi în această perioadă.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Bolojan: PNL i-a solicitat lui Adrian Veştea depunerea mandatului până mâine dimineaţă la ora 10/ Parlamentarii PNL care vor vota îşi vor pierde calitatea de membru

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Bolojan: PNL i-a solicitat lui Adrian Veştea depunerea mandatului până mâine dimineaţă la ora 10/ Parlamentarii PNL care vor vota îşi vor pierde calitatea de membru

Cupa Mondială 2026: După prestaţia sa împotriva Spaniei, portarul din Capul Verde a strâns peste două milioane de urmăritori pe Instagram

Cupa Mondială 2026: După prestaţia sa împotriva Spaniei, portarul din Capul Verde a strâns peste două milioane de urmăritori pe Instagram