Unul dintre cei mai promițători handbaliști sloveni ai noii generații, Andraz Makuc (23 de ani), a semnat un contract cu CS Dinamo București, valabil din sezonul viitor, după o stagiune excelentă în tricoul celor de la RK Celje, potrivit paginii de Facebook a campioanei României.
Coordonatorul de joc sloven a impresionat în campionatul intern, unde a reușit să înscrie 188 de goluri în 26 de meciuri, devenind unul dintre cei mai eficienți jucători ai competiției.
Andraz este fratele lui Domen Makuc, coordonatorul de joc al celor de la FC Barcelona și al naționalei Sloveniei.
Noul nostru jucător al lui Dinamo s-a remarcat prin ”viziunea în joc, viteza de execuție și eficiența din atac, fiind un handbalist capabil să facă diferența atât prin goluri, cât și prin modul în care își pune echipa în valoare”, notează sursa amintită.
Mutarea fusese anunțată de ceva timp, portalul Handball-Planet scriind în martie despre un acord între cele două părți.
Makuc este al doilea transfer anunțat de Dinamo pentru sezonul viitor, după pivotul portughez Victor Iturriza (Kuwait Sporting Club).


