in ,

Hantavirus/ Vasul de croazieră se îndreaptă spre Insulele Canare

Hantavirus/ Vasul de croazieră se îndreaptă spre Insulele Canare

Vasul de croazieră MV Hondius, care are la bord pasageri și membri ai echipajului aflați în carantină în urma unui focar de hantavirus, a pornit spre Tenerife, în arhipelagul spaniol Insulele Canare, unde este așteptat să ajungă sâmbătă. Pasagerii ar urma să fie evacuați la începutul săptămânii viitoare, transmite joi AFP.

Nava MV Hondius a trecut de arhipelagul Capului Verde, potrivit site-ului de monitorizare maritimă Marine Traffic.

‘Toți pasagerii vor rămâne la bordul vasului de croazieră până la sosirea’ avioanelor însărcinate cu repatrierea lor, a indicat ministerul spaniol de Interne.

Vasul urmează să acosteze la Granadilla, în Tenerife, în pofida opoziției autorităților locale.

‘Urmează să fie pus în aplicare un dispozitiv comun de evaluare medicală și de evacuare pentru repatrierea tuturor pasagerilor, cu excepția cazului în care starea lor de sănătate nu permite acest lucru’, a subliniat ministrul spaniol al Sănătății, Monica Garcia Gomez.

Țările din Uniunea Europeană (UE) trebuie să-și preia cetățenii, eventual cu ajutorul Comisiei Europene, în timp ce evacuarea pasagerilor din afara UE este încă în curs de pregătire.

Vasul, cu 23 de naționalități diferite la bord, a părăsit golful Praia, din Capul Verde, la ora 17:15 GMT.

‘Trei profesioniști din domeniul sanitar s-au îmbarcat (…), pentru a asigura îngrijiri medicale optime în timpul traversării’, a precizat operatorul turistic Oceanwide Expeditions într-un comunicat.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Oceanwide, trei persoane – doi membri ai echipajului bolnavi și o persoană care a intrat în contact cu aceștia – au fost evacuate de pe navă și transportate cu zboruri medicale din Praia.

‘Toate trei (sunt) în stare stabilă, iar una dintre ele este asimptomatică’, a declarat Ann Lindstrand, reprezentanta OMS în Capul Verde.

Primul avion a aterizat miercuri seara la Amsterdam. Centrul medical universitar din Leiden (LUMC), în Țările de Jos, a declarat într-un comunicat că medicii se pregăteau să interneze un pacient, iar spitalul universitar din Düsseldorf, în vestul Germaniei, urma să preia un caz de contact.

Al doilea avion a aterizat în cursul după-amiezii de miercuri pe aeroportul din Gran Canaria din cauza unei defecțiuni tehnice, pacientul de la bord urmând să schimbe aeronava pentru a-și continua călătoria, a anunțat Ministerul Sănătății din Spania.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat pentru AFP că ‘nu crede’ că situația este similară cu cea de la începutul pandemiei de COVID-19. ‘Deocamdată, riscul pentru restul lumii este redus’, a afirmat el.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) estimează că ‘există încă numeroase incertitudini’ cu privire la această epidemie, făcând apel la ‘adoptarea unei abordări preventive, pentru reducerea probabilității unor noi transmiteri’.

Pentru agenția sanitară americană, riscul de infectare pentru americani cu hantavirus este ‘extrem de redus’.

Tulpina virusului detectată la unul dintre pasagerii croazierei evacuați în Africa de Sud este Andes, care se poate transmite de la om la om, a declarat ministrul sud-african al Sănătății. Spitalul universitar din Geneva a confirmat că a identificat aceeași tulpină.

Compania olandeză KLM a semnalat, de asemenea, miercuri, că o persoană decedată după ce a călătorit la bordul vasului MV Hondius a urcat ‘pentru scurt timp’ la bordul uneia dintre aeronavele sale care făcea legătura între Johannesburg și Amsterdam, însă a coborât înainte de decolare, fără a oferi detalii cu privire la o eventuală stare de rău.

Trei persoane – un cuplu de olandezi și o femeie de naționalitate germană, care au călătorit la bordul navei MV Hondius – au decedat de la începutul croazierei, potrivit OMS. Vasul s-a deplasat din Ushuaia, în Argentina, până la Capul Verde, în largul coastelor vestice ale Africii.

Un bărbat este internat la Johannesburg, un altul la Zurich (Elveția), iar trei cazuri suspecte au fost evacuate de pe navă către Europa.

Ministerul Sănătății din Elveția nu a precizat în ce perioadă acest cetățean, revenit dintr-o călătorie în America Latină, s-a aflat la bordul navei, înainte de a indica agenției AFP că el ‘s-a întors în Elveția din Sfânta Elena’, o insulă britanică din Oceanul Atlantic unde nava a făcut escală între 22 și 24 aprilie.

În acest stadiu, OMS presupune că unul sau mai multe dintre primele cazuri ‘au fost infectate în afara navei’ înainte de ‘transmiterea de la om la om’.

Conform itinerariului reconstituit de autoritățile argentiniene, cei doi cetățeni olandezi care au decedat s-au aflat de la sfârșitul lunii noiembrie în America de Sud și au călătorit timp de câteva luni în Argentina, Chile, Uruguay și din nou în Argentina, la sfârșitul lunii martie, înainte de a se îmbarca pe vasul de croazieră la Ushuaia, la 1 aprilie.

Hantavirusul este, însă, endemic în anumite regiuni din Argentina, în special în cele andine, țara înregistrând cel puțin 60 de cazuri pe an în ultimii ani.

Ministerul a precizat că va trimite țărilor vizate (Spania, Senegal, Africa de Sud, Țările de Jos și Regatul Unit) ARN-ul tulpinii Andes a hantavirusului pentru a facilita detectarea acestuia. Totodată, vor fi trimise ‘ghiduri de diagnostic și protocoale de tratament, pentru a asigura o gestionare corectă’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

AirAsia a semnat un acord de 19 miliarde de dolari pentru a achiziționa 150 de avioane Airbus A220 fabricate în Canada

AirAsia a semnat un acord de 19 miliarde de dolari pentru a achiziționa 150 de avioane Airbus A220 fabricate în Canada

Studiu: Trei din patru angajați români au un nivel insuficient de alfabetizare cibernetică

Studiu: Trei din patru angajați români au un nivel insuficient de alfabetizare cibernetică