in ,

Iacubowicz: Fiecare lună de incertitudine politică o plătim în dobânzi, investiții și decizii amânate

Iacubowicz: Fiecare lună de incertitudine politică o plătim în dobânzi, investiții și decizii amânate

Fiecare lună de incertitudine politică o plătim în dobânzi, investiții și decizii amânate, în condițiile în care avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, aproximativ 11%, unul dintre cele mai mari deficite, iar datoria publică se apropie de 60%, însă, fără o ajustare, urcăm către 67 sau 68%, a afirmat, joi, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz.

Acesta a atenționat, la Conferința Anuală AAFBR 2026, că modelul care a adus România în această situație, construit pe consum, finanțat prin deficit și alimentat prin importuri, și-a atins limita și trebuie schimbat.

‘(…) modelul care a adus România până aici – construit pe consum, finanțat prin deficit și alimentat prin importuri – și-a atins limita. Nu este o opinie personală și nu este o opinie generală. Este o concluzie care se citește în date. Cu toții ne uităm la date și vedem acest lucru. Întrebarea acestei zile nu cred că este dacă schimbăm modelul. Este dacă-l schimbăm prin decizie sau printr-o criză. Am trecut cu toții prin foarte multe de crize în ultima perioadă. Permiteți-mi să vă prezint o imagine de ansamblu care spune aproape totul. Astăzi, consumul mediu al unui român a ajuns la aproape 94% din media europeană, ceea ce înseamnă un progres semnificativ pentru țara noastră, dar ceea ce producem, productivitatea noastră, este de doar 78%. Cu alte cuvinte, am ajuns să consumăm aproape ca în vestul Europei, dar producem ca o economie emergentă, pentru că, iată, urmează să intrăm și în această ligă. Iar diferența unde o regăsim? În împrumuturi’, a explicat Jakubowicz.

În acest context, el a subliniat că economia României este la limita dintre stagnare și recesiune, inflația de aproximativ 11%, deficitul foarte mare, precum și datoria publică – singurul criteriu de la Maastricht pe care îl mai îndeplinim, dar și acesta tinde să fie depășit, dacă nu se iau măsuri.

‘Trei cifre pe care, din punctul meu de vedere, nu le putem ocoli: creșterea economică a fost de doar 0,7% în 2025, iar anul acesta, dacă ne uităm, în cel mai bun caz va fi cumva la limita dintre stagnare și recesiune; avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, aproximativ 11% – suntem și noi, în sfârșit, campioni la ceva, și unul dintre cele mai mari deficite – 9,3% din PIB în 2024 și cu eforturi foarte mari tindem să ne ducem către 6% în acest an, iar datoria publică se apropie de 60%. Practic, ar fi singurul criteriu de la Mastricht pe care România îl mai îndeplinește în acest moment și, fără o ajustare, urcăm către 67 sau 68%, iar ieri am văzut o analiză a Comisiei Europene care avertizează că riscurile privind sustenabilitatea datoriei publice a României sunt ridicate pe termen mediu, iar datoria guvernamentală ar putea crește de la aproximativ 59% în acest an la circa 90% în 2036, în condițiile în care nu suntem un stat foarte bine dezvoltat’, a spus președintele Asociației.

Jakubowicz a atras atenția că și economia Europei încetinește, iar România se împrumută mai mult și mai scump decât crește, iar ratingul este doar la un pas de zona nerecomandată investițiilor.

‘Și să nu ne amăgim că este doar despre noi. Europa însăși încetinește. Zona euro crește anul acesta cu doar 0,8%. Am putea spune că tot ce înseamnă creștere sub 1% s-ar încadra în marja de eroare. Banca Centrală Europeană a majorat dobânzile în iunie, pentru prima dată din 2023, sub presiunea acestui șoc energetic. Vântul care a ajutat România în două decenii – banii ieftini și piețe în expansiune – a dispărut exact când aveam nevoie mai mare de el. Adevărul din spatele acestor cifre este unul destul de simplu: creșterea economică de 2,5 – 3%/an a ajuns la potențialul ei maxim și nu s-a transformat într-o prosperitate durabilă, ci în inflație și într-un deficit extern. O singură avertizare aș vrea să nuanțez în această zi. Ne împrumutăm mai mult și mai scump decât creștem, iar ratingul ne ține la un pas de zona nerecomandată investițiilor, cu evaluări așa cum știm chiar în această perioadă’, a arătat acesta.

În această situație, Flavius Valentin Jakubowicz a prezentat cinci direcții pentru reconfigurarea acestui model economic pe România ar trebui să le urmeze, primul fiind productivitatea.

‘Astăzi nu am venit să facem inventarul acestor probleme, cu toții le cunoaștem. Am venit să vorbim despre direcții, pentru că reconfigurarea acestui model are un sens clar: de la consum la productivitate, de la deficit la investiție, de la adaosul mic la valoare adăugată și am putea spune că are pentru noi, analiștii financiari, cinci direcții de lucru. Întâi aș vrea să menționez productivitatea, nu salariile. Obiectivul nu este o economie ieftină, ci o economie care să fie competitivă. Salariile trebuie să crească împreună cu productivitatea, nu înaintea ei, iar asta înseamnă tehnologie, educație tehnică, formare, nu doar majorări salariale și nominale’, a susținut specialistul.

O a doua direcție văzută de analiștii financiari este reindustrializarea, România pierzând în 10 ani mai multă industrie decât orice alt stat din Uniunea Europeană.

‘Energia competitivă, reindustrializarea este iarăși foarte importantă. Convergența cu Europa nu se câștigă în statistici așa cum ne place să ne batem noi în România doar cu date foarte bine scrise pe hârtie, ci bătălia se câștigă în fabrici și în exporturi. Am pierdut în 10 ani mai multă industrie decât orice alt stat din Uniunea Europeană. Putem opri acest declin, dar numai cu o energie predictibilă și competitivă pentru industrie, nu doar cu facturi care alungă acest lucru’, a subliniat Flavius Valentin Jakubowicz.

Acesta a mai pledat pentru investiții în detrimentul consumului, dar și un stat mai suplu și mai eficient.

‘A treia direcție: investițiile înaintea consumului. Avem cel mai mare levier din istoria noastră la acest moment: fondurile europene (…) aproape 9 miliarde de euro putem să mai pierdem dacă nu știm să atragem acești bani până la 31 august anul acesta. Iar diferența între o autostradă terminată și una abandonată nu este o diferență de bani, este o diferență de execuție și de creștere durabilă și sustenabilă a țării noastre. A patra direcție: un stat mai suplu și mai eficient. Avem una dintre cele mai scumpe administrații din regiune și una dintre cele mai slabe la nivelul serviciilor publice digitale și în mod special aș menționa și pentru suportul companiilor și afacerilor. Reforma statului nu înseamnă mai puțin stat doar de dragul tăierii, înseamnă în primul rând un stat care funcționează eficient și în sprijinul cetățeanului’, a transmis analistul financiar.

Pe locul cinci pe lista de direcții se află credibilitatea fiscală și predictibilitatea.

‘Auzim aceste lucruri în ultimii ani de zile aproape ca un clișeu. Aceasta este condiția fără de care nimic nu poate funcționa din punctul nostru de vedere. Pentru fiecare lună de incertitudine politică plătim în dobânzi, investiții amânate și decizii amânate iar și iar și iar. Consolidarea ar trebui dusă până la un deficit primar. Reformele trebuie să supraviețuiască oricărui ciclu electoral – nu suntem obișnuiți cu acest lucru, iar aderarea la OCDE trebuie să devină ancora care ne ieftinește în sfârșit costul capitalului. Anul 2026 nu cred că este un an oarecare. Cred că este o fereastră cu care nu știu dacă ne vom mai întâlni – termenul PNRR, aderarea la OCDE, evaluările de rating, toate se suprapun în această perioadă. Putem trece prin această pe fereastră, prin proiectare, sau putem să așteptăm să fim împinși prin criză. Avem tot ce ne trebuie, din punctul nostru de vedere: o piață, o forță de muncă talentată, o poziție strategică și fonduri europene istorice. Ne lipsește un singur lucru: decizia colectivă de a folosi împreună și să ne punem resursele la un loc pentru a merge mai departe și a depăși aceste obstacole. Nu ne lipsesc nici soluțiile, ne lipsesc curajul și răbdarea să le ducem până la capăt. Reconfigurarea acestui model economic nu poate fi amânată pentru un context mai bun. De fiecare dată așteptăm o zi mai bună, dar aceasta nu va veni de la sine, ține de noi să o susținem’, a precizat Jakubowicz.
.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Statuetă din patrimoniul cultural al Germaniei, descoperită la Sătuc de poliţiştii din Buzău

Statuetă din patrimoniul cultural al Germaniei, descoperită la Sătuc de poliţiştii din Buzău

Acordul comercial între UE și SUA poate intra în vigoare

Acordul comercial între UE și SUA poate intra în vigoare