in ,

Statuetă din patrimoniul cultural al Germaniei, descoperită la Sătuc de poliţiştii din Buzău

Statuetă din patrimoniul cultural al Germaniei, descoperită la Sătuc de poliţiştii din Buzău

Poliţiştii din Buzău au recuperat o statuetă de mari dimensiuni care ar aparţine patrimoniului cultural naţional al Germaniei şi care fusese reclamată ca fiind furată la sfârşitul anului trecut.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Buzău, descoperirea a fost făcută miercuri, în localitatea Sătuc, în urma unor investigaţii desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române.
Anchetatorii aveau informaţii potrivit cărora pe teritoriul României s-ar afla o statuetă care face parte din ansamblul monumental ”Der Dorfklatsch” (”Bârfele satului”), obiect inclus în patrimoniul cultural naţional al Germaniei.
În urma verificărilor, poliţiştii au găsit statueta la domiciliul unui bărbat în vârstă de 49 de ani din judeţul Buzău, care ar fi cumpărat-o recent. Obiectul de patrimoniu, realizat din bronz turnat şi având aproximativ 1,50 metri înălţime, fusese semnalat ca fiind sustras de autorităţile judiciare germane la finalul anului 2025.
Statueta a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor şi predată Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, instituţie care desfăşoară activităţi pentru stabilirea traseului bunului şi identificarea persoanelor implicate în furtul acestuia.
În perioada următoare, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, vor fi realizate schimburi de informaţii cu autorităţile din Germania pentru restituirea obiectului de patrimoniu şi pentru continuarea anchetei privind furtul.
Autorităţile încearcă acum să stabilească modul în care statueta a ajuns în România şi cine sunt persoanele responsabile de sustragerea sa din amplasamentul original.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Mondială 2026: Toţi ospătarii restaurantului danez „Olise” poartă tricouri cu numele jucătorului francez şi profită de valul de entuziasm înaintea meciului Norvegia-Franţa

Cupa Mondială 2026: Toţi ospătarii restaurantului danez „Olise” poartă tricouri cu numele jucătorului francez şi profită de valul de entuziasm înaintea meciului Norvegia-Franţa

Iacubowicz: Fiecare lună de incertitudine politică o plătim în dobânzi, investiții și decizii amânate

Iacubowicz: Fiecare lună de incertitudine politică o plătim în dobânzi, investiții și decizii amânate