Sala Gotică a Mănăstirii ”Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Starețul Mănăstirii ”Sfinții Trei Ierarhi”, arhimandritul Elisei Nedescu, a declarat că implementarea proiectului a început în 2022, iar execuția lucrărilor a debutat la 27 ianuarie 2025.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Lucrările, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, s-au desfășurat prin fonduri PNRR, componenta C11. Turism si cultura, Investiția I1 – I1- Promovarea celor 12 rute turistice/culturale – Modernizarea și reabilitarea siturilor turistice, și au fost finalizate după aproximativ un an și jumătate de șantier.
”S-a realizat restaurarea, consolidarea și reabilitarea Sălii Gotice. Vorbim despre fundații, ziduri, acoperiș nou și dotări moderne, intervenții care au vizat întreaga clădire”, a declarat, pentru AGERPRES, starețul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.
El a explicat că cea mai dificilă parte a lucrărilor a fost legată de problemele structurale provocate de umiditate și infiltrații.
”Cele mai mari provocări, cunoscute de multă vreme, țin de nivelul ridicat al pânzei freatice din această zonă a mănăstirii noastre, și nu doar aici, căci de-a lungul întregului Bulevard Ștefan cel Mare există studii în această privință”, a explicat arhimandritul Elisei Nedeșcu.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Potrivit acestuia, vechimea clădirii și lipsa unor sisteme moderne de protecție au amplificat problemele.
”Sala Gotică este o clădire istorică foarte veche, care nu era suficient consolidată și nici izolată în ceea ce privește fundația. Având demisol, subsol și un beci la aproximativ nouă metri adâncime, se confrunta cu probleme serioase de igrasie și infiltrații de apă. Și aici provocarea a fost mare: aproape un an s-a lucrat numai la consolidarea fundațiilor și la izolarea lor pentru eliminarea infiltrațiilor de apă. A fost cea mai amplă și mai dificilă etapă a proiectului”, a precizat arhimandritul.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
În paralel cu lucrările la Sala Gotică, continuă restaurarea picturii murale de la interiorul bisericii Mănăstirii ”Trei Ierarhi”, realizată în timpul regelui Carol I. Lucrările sunt derulate prin fonduri proprii, prin fonduri de la Secretariatul de Stat pentru Culte și cu sprijinul Primăriei Iași.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
”Peste 95% din pictură a fost deja restaurată, urmând ca în anul următor să aibă loc sfințirea picturii și întregului ansamblu monahal”, a mai spus starețul Mănăstirii Trei Ierarhi.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Tot cu ajutorul Primăriei Iași se efectuează amenajarea peisagistică a spațiilor verzi ale Mănăstirii, sunt montate rulouri de gazon și este instalat un sistem modern de irigații. Valoarea estimată este de peste 411.000 de lei, din care 99.983 de lei reprezintă contribuția mănăstirii.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Lucrările sunt necesare și pentru pregătirea sfințirii bisericii și inaugurarea muzeului Mănăstirii ”Trei Ierarhi”, eveniment programat pentru 2027.
***
Sala Gotică este un monument istoric de categoria A ridicat inițial în anul 1639 de domnitorul Vasile Lupu.
Clădirea actuală păstrează amplasamentul original, însă a fost reconstruită în prima parte a secolului XX, după incendiul devastator din 27 decembrie 1888.
Potrivit documentelor vremii, a precizat arhimandritul Elisei, incendiul a izbucnit după ce o lumânare a fost lăsată aprinsă în paraclisul amenajat în interiorul Sălii Gotice, unde erau adăpostite în timpul iernii moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Deși clădirea a ars aproape în totalitate, moaștele au rămas neatinse de flăcări, fapt consemnat în mărturiile prefectului, primarului și ale mitropolitului Iosif Naniescu. În urma incendiului, regele Carol I a inițiat un amplu program de restaurare a ansamblului monahal, iar la 26 ianuarie 1889 moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană.
Clădirea Sălii Gotice a fost finalizată parțial în anul 1911. Din cauza Primului Război Mondial, lucrările au rămas neterminate. Abia în anul 1956 au fost finalizate, iar din 1964 clădirea a fost redată publicului ca muzeu. De atunci s-au mai făcut doar lucrări parțiale de reabilitare și de consolidare. Lucrările întreprinse acum au consolidat și reabilitat în totalitate Sala Gotică a Mănăstirii Trei Ierarhi.
Dincolo de valoarea sa arhitecturală, Sala Gotică are și o importanță istorică deosebită. Aici s-a desfășurat, în 1642, Sinodul Panortodox convocat de domnitorul Vasile Lupu și de mitropolitul Varlaam al Moldovei, în cadrul căruia a fost aprobată Mărturisirea de credință a mitropolitului Petru Movilă, devenită ulterior document oficial al întregii Biserici Ortodoxe.
Tot în incinta Mănăstirii ”Sfinții Trei Ierarhi” a fost deschisă, în 1640, Școala Vasiliană, considerată prima instituție de învățământ din Moldova.
Ansamblul a avut și un rol major în dezvoltarea culturii românești. În tiparnița mănăstirii a fost publicată, în 1643, ”Cazania” mitropolitului Varlaam, prima carte de predici tipărită în limba română. Mănăstirea păstrează două exemplare originale, unul dintre acestea fiind chiar primul ieșit de sub tipar și expus în spațiul muzeal al Sălii Gotice.
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


