O furtună puternică a afectat orașul Borșa vineri după-amiază, pompierii militari fiind solicitați să intervină în mai multe situații de inundații și copaci doborâți, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta.
”Efectele ploilor abundente au început să se vadă în teren. Pompierii militari au intervenit la Borșa pentru evacuarea apei din subsolul unei case de locuit și din subsolul unui spațiu comercial. Echipajele acționează, de asemenea, pentru evacuarea apei acumulate în curțile unor gospodării. O altă intervenție are loc pe strada Capra Neagră, unde pompierii acționează pentru degajarea unui arbore prăbușit pe partea carosabilă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, a precizat reprezentantul ISU Maramureș.

Foto: ISU Maramureş
Autoritățile locale au recomandat populației din zonele afectate să evite deplasările și să se adăpostească în spații sigure pe durata manifestării fenomenelor meteorologice periculoase.
Conform sursei citate, orașul Borșa s-a aflat vineri sub incidența unui Cod Roșu de vreme severă, precipitațiile înregistrate fiind estimate la peste 30-40 l/mp.


