Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului ROMATSA de furnizor de servicii de trafic aerian.
‘Respinge cererile de sesizare a Curții de Justiție Uniunii Europene, formulate de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA și de intimații-reclamanți. Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA și de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva încheierii din 23 decembrie 2025 și a sentinței civile nr. 360 din 27 februarie 2026, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, încheierea și sentința recurate și, rejudecând: Admite excepția inadmisibilității acțiunii. Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții Constantinescu Stelian, Galan Ioana-Alexandra, Păduraru Vlad-Ionuț, Nedelcu Alexandra, Bițianu Simona-Georgiana, Tuică Gabriela și Cominceanu Mihai, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA RA, Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. (AACR) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Definitivă’, se arată în minuta deciziei.
Pe 27 februarie, un judecător de la Curtea de Apel București a decis suspendarea activității serviciilor de trafic aerian ROMATSA pe o perioadă de o lună.
‘Admite, în parte, cererea de suspendare cum a fost completată sub aspectul cadrului procesual pasiv la data de 28.11.2024 și cum a fost precizată la data de 22.10.2025 (…). În temeiul art. 27 alin. 5 din Ordonanță nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: Dispune suspendarea pe o perioadă determinată de o lună calendaristică pentru Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA SA, de către autoritățile emitente a certificatului de furnizor de servicii număr: CN 01, ediția 3.0 eliberat de R.A Autoritatea Aeronautică Civilă Română la data de 14 iunie 2023, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Respinge cererea de suspendare precizată la data de 28.11.2024 ca fiind formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării’, se menționa în minuta deciziei.
Implicațiile pentru continuitatea serviciilor de navigație aeriană și pentru securitatea spațiului aerian în contextul suspendării Certificatului ROMATSA de furnizor de servicii de navigație aeriană au fost luate în discuție și în cadrul ședinței Consiliul Suprem de Apărare a Țării din luna iunie.


