Premierul interimar Ilie Bolojan a participat, vineri, la inaugurarea Staţiunii Balneare Vizantea, primul complex balnear construit în România după Revoluţie, o investiţie de 12 milioane de euro. ”Este un proiect care va aduce turişti, va crea locuri de muncă şi va susţine dezvoltarea întregii zone”, a transmis Bolojan.
“Astăzi am fost la inaugurarea Staţiunii Balneare Vizantea, un proiect care redă unei zone cu tradiţie o şansă nouă de dezvoltare. Vizantea-Livezi a fost staţiune balneară de interes naţional încă din perioada 1895-1945. După distrugerile din timpul războiului, locul a rămas zeci de ani fără investiţii. Astăzi, această resursă naturală valoroasă este pusă din nou în valoare”, a scris, vineri, pe Facebook, premierul interimar Ilie Bolojan.
Acesta a precizat că a fost construit primul complex balnear ridicat de la zero în România după 1989.
“O investiţie de aproximativ 12 milioane de euro, realizată prin colaborarea dintre administraţia locală, Guvernul României, fonduri europene şi comunitatea locală. Noua bază de tratament înseamnă recuperare medicală, SPA, piscine, cazare şi mai multe oportunităţi pentru întreaga zonă. Dar, mai ales, înseamnă încredere că şi comunităţile mici pot avea proiecte moderne şi ambiţioase”, a mai transmis premierul interimar.

Acesta a felicitat Primăria Vizantea-Livezi şi “pe toţi cei care au muncit pentru ca acest proiect să devină realitate”.
“Este un proiect care va aduce turişti, va crea locuri de muncă şi va susţine dezvoltarea întregii zone”, a mai transmis Bolojan.


