Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a anunțat marți, după întâlnirea dintre PNL și USR, că cele două partide au convenit ca, în situația în care miniștrii PSD se vor retrage din Guvern, titularii portofoliilor rămase în funcție să preia temporar responsabilitatea ministerelor rămase vacante.
Întâlnirea a avut loc în biroul președintelui Senatului, unde Ilie Bolojan s-a consultat cu președintele USR, Dominic Fritz, și alți reprezentanți ai formațiunii.
Liderul PNL a precizat că miercuri vor avea loc discuții și cu reprezentanții UDMR și ai grupului minorităților naționale.
‘Am discutat despre aspectele practice care țin de funcționarea unui guvern în această situație de criză guvernamentală. Asta înseamnă că, în condițiile în care în zilele următoare, așa cum au declarat, miniștrii PSD se vor retrage din guvern, am convenit ca miniștrii care sunt titularii portofoliilor care vor rămâne ocupate să preia responsabilitatea ministerelor care se vacantează, în așa fel încât să asigurăm, pe de o parte, funcționarea normală a Guvernului și administrarea țării și, pe de altă parte, să promovăm toate proiectele care țin atât de absorbția de fonduri europene pentru a finaliza lucrările la autostrăzi, la școli, la spitale’, a afirmat Bolojan, într-o declarație comună cu președintele USR Dominic Fritz.
Bolojan a adăugat că se urmărește și ‘promovarea proiectelor de hotărâri de guvern sau de lege care țin de menținerea echilibrelor bugetare pe care țara noastră trebuie să le asigure, de continuarea reformelor și de îmbunătățirea vieții cetățenilor în perioada următoare’.
Potrivit premierului, aceste măsuri sunt necesare pentru ca ‘aceste turbulențe generate de Partidul Social Democrat’ să afecteze cât mai puțin cetățenii.
‘În cursul zilei de mâine am convenit să derulăm consultări cu celelalte două forțe care sunt astăzi în coaliția guvernamentală. E vorba de grupul UDMR și de grupul minorităților, în paralel cu consultările pe care președintele României le-a inițiat cu forțele din coaliție’, a mai spus Bolojan.
Citeşte şi:
PSD a decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Variante posibile


