Tenis: ‘Sper să fiu pregătit măcar pentru Roland Garros’, a declarat Djokovic

Prezent luni la Gala Premiilor Laureus de la Madrid, tenismanul sârb Novak Djokovic, accidentat în prezent, a declarat pentru Eurosport că ‘speră’ să fie pregătit pentru turneul de la Roland Garros.

Accidentat la umărul drept, Novak Djokovic, care nu a mai jucat de la eliminarea sa în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells Masters, s-a retras de la Miami și Monte Carlo, apoi de la Madrid, unde era așteptat să joace.

‘Madrid, din păcate, nu voi putea participa anul acesta. Îmi continui recuperarea cu scopul de a reveni curând’, a scris jucătorul cu 24 de titluri de Mare Șlem pe contul său de Instagram, acum câteva zile.

Deși prezent la fața locului, fostul număr unu mondial, care a asistat joi seară alături de Luka Doncic la meciul de baschet din Euroliga dintre Real Madrid și Steaua Roșie Belgrad, nu este refăcut suficient după accidentare, după cum a confirmat luni pentru Eurosport cu ocazia Galei Premiilor Laureus, unde a fost una dintre gazde.

Vorbind într-o spaniolă perfectă, Djokovic a confirmat că are ‘o accidentare ușoară’, dar a spus că ‘speră’ să fie ‘pregătit cel puțin’ pentru Roland Garros. Prin urmare, revenirea sa, așteptată la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma în prima jumătate a lunii mai, pare puțin probabilă în acest moment.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Handbal: Constantin Din – Nu sunt un magician sau un președinte fabulos, dar am construit o fundație

Întâlnire PNL – USR; Bolojan: Vom avea consultări miercuri și cu UDMR și minoritățile