Președintele PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, este de părere că Adrian Veștea este potrivit pentru funcția de premier, punctând că ”PNL nu trebuie să aibă, în acest moment, o poziție în care să abordeze doar interesul partidului”.
”Din punctul meu de vedere, (…) persoana nominalizată este cea care este potrivită pentru funcția de premier, având în vedere experiența pe care o are, având în vedere realizările dumnealui, cunoștințele și susținerea pe care o are din partea comunității în general, dar și în interiorul partidului. Cred că PNL nu trebuie să aibă, în acest moment, o poziție în care să abordeze doar interesul partidului. De când sunt eu parlamentar, am discutat în toate birourile politice naționale că suntem dispuși să sacrificăm partidul pentru interesele țării, iar în acest moment ne-am abătut de la acest drum și acest angajament și nu mi se pare în regulă”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Ion Iordache.
În ceea ce privește faptul că alți liberali au anunțat că nu îl susțin pe Veștea pentru funcția de prim-ministru, Iordache a spus că, și dacă ”este singur”, îl va susține.
”Și dacă sunt singur, îl voi susține. Eu am jurat că voi face cu bună-credință tot ce voi face în calitatea de parlamentar și asta voi face până la capăt. Sunt convins că este o soluție bună, sunt convins că este o soluție care trebuie rapid implementată, România are nevoie de un guvern funcțional și, indiferent dacă supăr anumiți colegi, eu cred că fiecare dintre noi trebuie să ne facem și din convingere datoria”, a adăugat deputatul.
Luni după-amiază, Biroul Politic Național al PNL se reunește în ședință, după ce, cu o zi în urmă, președintele Nicușor Dan l-a desemnat candidat la funcția de prim-ministru pe prim-vicepreședintele partidului, Adrian Veștea.


