in ,

Iranul doboară o dronă și avertizează că va riposta ‘puternic’ în cazul încălcării armistițiului

Iranul doboară o dronă și avertizează că va riposta 'puternic' în cazul încălcării armistițiului

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a anunțat miercuri că a doborât o dronă Hermes 900 în orașul Lar (în sudul țării), denunțând o încălcare a armistițiului convenit și a avertizat asupra unui riposte puternice la alte încălcări, relatează EFE.

‘O dronă avansată de tip Hermes 900 a fost detectată, interceptată și distrusă în spațiul aerian de deasupra orașului Lar, în provincia Fars, prin focul unui sistem modern de apărare antiaeriană al Gardienilor Revoluției’, a informat acest corp militar de elită, potrivit agenției Tasnim.

Gardienii au avertizat că pătrunderea oricărui avion ‘inamic’ – referindu-se la Statele Unite și Israel – în spațiul aerian al țării, chiar și fără a desfășura operațiuni ofensive, va constitui o încălcare a armistițiului și ‘va primi un răspuns ferm și puternic’.

Iranul a raportat în cursul dimineții un atac asupra rafinăriei de petrol în insula Lavan, situată în Golful Persic.

Presupusul atac a avut loc la câteva ore după ce, în zorii zilei de miercuri (ora Iranului), a intrat în vigoare armistițiul de două săptămâni între Iran și SUA.

Teheranul și Washingtonul au convenit, de asemenea, să înceapă negocieri vineri la Islamabad pentru a pune capăt războiului care a început pe 28 februarie.

De atunci, Statele Unite și Israelul au bombardat zilnic instalații militare, nucleare și energetice din Iran, care a ripostat prin atacuri asupra intereselor americane din regiune și din țările vecine, precum și prin închiderea strâmtorii Ormuz.

Totodată, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a evocat miercuri ‘încălcări ale încetării focului’ de către Israel în Liban, în cursul unei convorbiri telefonice cu comandantul forțelor armate din Pakistan, țară mediatoare a fragilului armistițiu între SUA și Iran, potrivit unui comunicat, citat de AFP. Israelul declarase din capul locului că nu va bombarda obiective iraniene, dar a subliniat că va ataca poziții ale miliției șiite Hezbollah în Liban.

Abbas Araghchi și puternicul șef al armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir au ‘subliniat importanța (…) punerii în aplicare a punctelor din acord’ între cele două țări pentru ‘consolidarea păcii și a securității în regiune’, se mai spune în document.

What do you think?

461 Points
Upvote Downvote

Written by

Banca Mondială se așteaptă ca economia românească să înregistreze  o creștere de doar 0,5% în acest an

Banca Mondială se așteaptă ca economia românească să înregistreze o creștere de doar 0,5% în acest an

România, printre țările UE cu cele mai importante scăderi ale prețurilor producției industriale în luna februarie

România, printre țările UE cu cele mai importante scăderi ale prețurilor producției industriale în luna februarie