in ,

Islanda: Parlamentul validează organizarea referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la UE

Islanda: Parlamentul validează organizarea referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la UE

Parlamentul islandez a validat joi organizarea pe 29 august a referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, întrerupte oficial din 2015, a raportat televiziunea publică islandeză RUV, citată de AFP.

Rezoluția a fost adoptată cu 34 de voturi pentru și 8 împotrivă în a doua lectură. Paisprezece deputați s-au abținut, a precizat RUV.

Islanda și-a depus candidatura de aderare la UE în 2009, la un an după ce a fost dur afectată de o criză financiară. Negocierile s-au desfășurat între 2010 și 2013, înainte de a fi suspendate, apoi întrerupte oficial în 2015.

Cele trei partide ale coaliției de centru-stânga, aflate la putere de la sfârșitul anului 2024, conveniseră să organizeze un referendum înainte de sfârșitul anului 2027.

Pe 29 august, alegătorii islandezi vor trebui să răspundă la următoarea întrebare: ‘Trebuie să continue negocierile privind aderarea Islandei la Uniunea Europeană?’.

Dacă negocierile se vor relua și se va ajunge la un acord, cetățenii vor fi chemați din nou să se pronunțe.

Conform unui sondaj publicat la începutul lunii februarie de către RUV, opinia publică este în prezent împărțită între opozanții și susținătorii unei aderări.

 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Popa (BNR): Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie

Popa (BNR): Indicele ROBOR s-a situat în ultimii 30 de ani în jurul ratei-cheie

Bărbatul care a pus la cale un atac la concertul lui Taylor Swift din Austria a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Bărbatul care a pus la cale un atac la concertul lui Taylor Swift din Austria a fost condamnat la 15 ani de închisoare