Israelul a lansat miercuri dimineața mai multe lovituri asupra Libanului, în special în regiunile Nabatieh și Kfar Tebnit, transmite agenția națională de presă libaneză NNA, preluată de AFP.
După ce Statele Unite și Iranul au anunțat luni că au ajuns la un acord provizoriu, Teheranul a insistat că înțelegerea respectivă prevede și încetarea ostilităților din Liban și a avertizat că va riposta ‘sever’ la continuarea atacurilor israeliene.
Israelul susține că loviturile pe teritoriul libanez vizează obiective ale grupării șiite Hezbollah, aliată cu Iranul.
Unii localnici din sudul Libanului au început să se întoarcă la casele lor, deși armata libaneză le-a recomandat să mai aștepte, deoarece există riscul ca israelienii să încalce acordul.
Marți, armata israeliană a lansat mai multe lovituri, care au ucis patru oameni, și a afirmat că militarii din sudul Libanului au fost atacați cu rachete.
Hezbollah nu a făcut ulterior nicio declarație publică. Liderul organizației, Naim Qassem, care își exprimase deja ‘recunoștința profundă’ față de Iran pentru includerea Libanului în acordul cu SUA, urma să apară miercuri la televiziune.
Acordul urmează să fie semnat oficial de reprezentanții Washingtonului și Teheranului vineri, în Elveția.


