in ,

LYNX festival, din 1 iunie – Zece filme documentare, cinci expoziţii, trei masterclass-uri, cinci ateliere pentru copii

LYNX festival, din 1 iunie – Zece filme documentare, cinci expoziţii, trei masterclass-uri, cinci ateliere pentru copii

LYNX festival, primul şi singurul festival din România dedicat exclusiv fotografiei şi filmului documentar de natură, aflat la a patra ediţie, va include, până în 7 iunie, un program de proiecţii, expoziţii, ateliere şi întâlniri speciale care vor fi găzduite de Centrul Cultural Reduta, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania, Cinema City AFI Braşov, Tipografia şi Artegianale.

Zece filme documentare, cinci expoziţii, trei masterclass-uri, cinci ateliere pentru copii şi multe discuţii despre natură sunt accesibile gratuit publicului. Accesul la proiecţii se face exclusiv în baza unei rezervări online pe bilete.lynxfestival.ro şi www.iabilet.ro.

Cineaştii Vincent Munier (unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de natură şi regizor al unor importante documentare premiate), Martin Dohrn (cineast nominalizat la trei premii BAFTA, câştigător Emmy şi Golden Panda, cu o carieră de aproape 40 de ani), Toby Nowlan (regizor de film al unor producţii premiate cu multiple premii BAFTA şi Emmy, lider de expediţii, ghid şi conferenţiar), Lianne Steenkamp şi Will Steenkamp (realizatori de filme despre natură cu peste 20 de ani de experienţă, trei nominalizări la Emmy şi numeroase alte premii), alături de Erika Vaida-Bela (unul dintre cei mai apreciaţi experţi în conservarea naturii din România, fondatoarea şi preşedinta Propark – Fundaţia pentru Arii Protejate), Andrei Blumer (expert în ecoturism şi preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România) şi Andrei Mihalca (profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, explorator pasionat al lumii sălbatice), Marina Drugă (biolog şi director al Rewilding România), actriţa Medeea Marinescu şi membrii echipei “Delta Sălbatică”, vor participa la discuţii cu publicul.

Regizorul Vincent Munier, producătorul Toby Nowlan şi regizorul Dan Dinu vor susţine masterclass-urile ediţiei 2026 LYNX festival.

De Ziua Copilului vor avea loc ateliere pentru copii susţinute la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania de organizaţiile partenere: Asociaţia Krontechies, Grupul Milvus, Rewilding Romania şi EcoEdu Natura, în intervalul 10:00 – 14:00. Accesul este gratuit, în baza formularului de înscriere completat online. Un atelier special dedicat profesorilor (“Profesorul 2.0: catalizator pentru protecţia naturii”) va avea loc pe 5 iunie.

Cele cinci expoziţii prezentate de LYNX festival, care se deschid pe 1 iunie, oferă o incursiune specială, prin intermediul fotografiei, în spectaculoasa lume naturală.

“Delta Dunării” (o călătorie vizuală prin unul dintre cele mai impresionante locuri naturale din România, prezentată la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania), “Patagonia Dreamin'” (fotografii realizate în parcuri naturale din Argentina şi Chile, de văzut la Centrul Cultural Reduta în ​​​​​​​Sala Muzica), “Fauna” (o incursiune fotografică în lumea minunată a animalelor, găzduită de AFI Braşov), alături de “Milvus Photocontest” (cel mai longeviv şi important concurs de fotografie de natură din România – expoziţie la Livada Poştei în faţa Rectoratului Universităţii Transilvania) şi “Fotograful Anului Forona” (cele mai bune imagini din concursul anual al membrilor asociaţiei, expuse la Centrul Cultural Reduta) pot fi vizitate gratuit în timpul festivalului.

Expoziţiile “Milvus Photocontest” şi “Fauna” vor fi accesibile până la 27 iunie.

Toate cele 10 lungmetraje documentare despre natură vorbesc despre teme importante din universul complex al naturii şi importanţa deciziilor sau acţiunilor oamenilor în protejarea şi conservarea acesteia. Interesul manifestat de publicul din Braşov este remarcabil: toate biletele gratuite disponibile în primele sesiuni de rezervări online au fost epuizate. Organizatorii încurajează spectatorii care nu mai pot ajunge la proiecţiile rezervate să transmită o solicitare de anulare către [email protected] sau să dăruiască biletul cu valoare zero altor persoane, pentru a se putea bucura de acces.

Cinema City AFI Braşov găzduieşte, luni, de la ora 15:00, o proiecţie specială 3D în cadrul LYNX festival: “Blue Whales”/ “Balenele albastre”, povestea fascinantă a celor mai mari animale care au trăit vreodată pe Pământ, urmată de o discuţie despre mesajele filmului cu documentaristul Dan Dinu.

Programul filmelor de la Centrul Cultural Reduta se deschide marţi, 2 iunie, de la ora 18:30, cu proiecţia “The American Southwest” / “Sud-vestul american” (r. Ben Masters, 2025), urmată de o discuţie cu Erika Vaida-Bela, unul dintre cei mai apreciaţi experţi în conservarea naturii din România, fondatoarea şi preşedinta Propark – Fundaţia pentru Arii Protejate, prin care coordonează programe de formare şi politici publice de mediu.

“Leopard Legacy”/ “Moştenirea leopardului” (2020), un film despre ce înseamnă supravieţuirea în inima Africii, prezentat miercuri 3 iunie, de la ora 18:00, va fi urmat de un interviu cu regizorii Lianne şi Will Steenkamp.

După proiecţia documentarului “My Otter Diary”/ “Jurnalul vidrei mele” (r. Sugandhi Gadadhar, 2025), programat pe 3 iunie, de la ora 20:00, care vorbeşte despre impactul poluării şi al pescuitului distructiv asupra echilibrului fragil al habitatului râului Cauvery din India şi al populaţiei de vidre, publicul va fi invitat la o discuţie cu Andrei Blumer, expert în ecoturism şi preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România (AER).

Filmul “Katavi”/ “Katavi – Paradisul pierdut al Africii” (r. Owen Prümm, 2025), care va fi proiectat joi, 4 iunie, de la ora 19:00, expune o dificilă luptă pentru supravieţuire a animalelor din Parcul Naţional Katavi, supus unui ciclu climatic extrem. La finalul proiecţiei, spectatorii pot afla din discuţia cu Andrei Mihalca, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, implicat în diverse proiecte internaţionale desfăşurate în Africa şi Galapagos, care sunt de fapt provocările cu care se confruntă animalele din aceste zone.

Povestea unui gheţar care se confruntă cu impactul devastator al încălzirii globale se vede joi, 4 iunie, de la ora 21:00, în filmul “Gladice”, regizat de David Garrett Byars şi realizat pe parcursul a 14 ani, evidenţiind schimbările accelerate care au loc în arhipelagul Svalbard, situat la nord de Tromsø, Norvegia. Despre abordarea curajoasă a acestui film şi importanţa elementelor pe care le dezvăluie, publicul va afla mai multe din discuţia cu documentaristul şi fotograful de natură Dan Dinu.

Cineastul Martin Dohrn, co-regizorul filmului “The Birds”/ “Păsările” (2025) ce va fi prezentat în premieră naţională vineri, 5 iunie, de la ora 18:00, va participa la o discuţie cu publicul după proiecţie. Sesiunea de Q& A va avea loc în limba engleză. Filmul său aduce în prim-plan una dintre minunile mai puţin cunoscute ale lumii naturale din Anglia.

Echipa filmului “Delta Sălbatică” va fi prezentă la premiera programată în 5 iunie, de la ora 20:00. Regizat de Dan Dinu, care semnează scenariul alături de Codruţa Florea şi imaginea alături de Cosmin Dumitrache, “Delta Sălbatică” este cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării. Cu o perspectivă nouă, filmul are în centrul naraţiunii APA, povestitor şi martor al tuturor transformărilor, prin vocea cunoscutei actriţe Medeea Marinescu. Coloana sonoră este semnată de compozitorul Alexei Ţurcan, sunetul de Ioan Filip, iar de producţie s-a ocupat Matei Truţa. Spectatorii prezenţi la LYNX festival vor fi primii care vor descoperi nu doar universul fascinant al unui spaţiu aflat în Patrimoniul UNESCO, unic în Europa, ci şi vocea inconfundabilă a uneia din cele mai importante artiste din România şi Republica Moldova, prezentă pe coloana sonoră.

Sâmbătă 6 iunie la ora 11:30, în cadrul masterclass-ului “Delta Sălbatică – în culisele filmului cu Dan Dinu şi echipa proiectului” iubitorii de natură şi film documentar au o şansă unică să afle cum se creează un astfel de proiect şi ce înseamnă munca din spatele acestuia, direct de la realizatori.

Cunoscutul regizor şi fotograf de natură Vincent Munier va fi prezent la Braşov sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14:00, la proiecţia filmului “Le Chant des Forêts” / “Cântecul pădurii”, cel mai urmărit documentar francez din ultimii 20 de ani, premiat recent cu două premii César, care ne poartă în inima pădurilor din masivul Vosgi. Proiecţia va fi urmată de masterclass-ul “De la fotografie la film documentar”, în care Vincent Munier va povesti despre călătoriile sale, trecerea de la fotografie la film, relaţia cu natura şi pasiunea pentru sălbăticie transmisă de la o generaţie la alta.

Toby Nowlan, producătorul filmului “Ocean with David Attenborough”/ “Oceanul cu David Attenborough”, câştigător al premiul publicului LYNX festival ediţia 2025, va fi la Braşov la proiecţia din 7 iunie, ora 15:00, după care va susţine un masterclass în care va împărtăşi mai multe detalii despre povestea din spatele documentarului şi despre provocările din spatele camerei.

Publicul va fi invitat să îşi voteze favoritul după fiecare proiecţie. Filmul care va câştiga premiului publicului, în urma voturilor exprimate, va fi proiectat în 7 iunie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Reduta.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Angajaţii din vămi, protestează pentru a doua zi, la nivel naţional/ Nemulţumirile, legate proiectul legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Angajaţii din vămi, protestează pentru a doua zi, la nivel naţional/ Nemulţumirile, legate proiectul legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Dronă prăbuşită în Galaţi – DSU: Rănile suferite de cele două persoane au fost superficiale / Alte două persoane au suferit atacuri de panică şi au avut nevoie de asistenţă medicală / Ce mesaj transmite pentru cei care au dezactivat opţiunea RO-Alert

Dronă prăbuşită în Galaţi – DSU: Rănile suferite de cele două persoane au fost superficiale / Alte două persoane au suferit atacuri de panică şi au avut nevoie de asistenţă medicală / Ce mesaj transmite pentru cei care au dezactivat opţiunea RO-Alert