in ,

MADR: Eveniment dedicat valorilor autentice ale satului românesc, în perioada 6-8 mai 2026

MADR: Eveniment dedicat valorilor autentice ale satului românesc, în perioada 6-8 mai 2026

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), alături de Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, organizează, în perioada 6-8 mai 2026, un eveniment dedicat valorilor autentice ale satului românesc.

‘Timp de trei zile, curtea ministerului devine un spațiu al diversității agroalimentare, unde fiecare produs spune o poveste – despre locul din care provine, despre mâinile care l-au făcut și despre respectul pentru natură și pentru tradiție’, a anunțat marți MADR.

Potrivit sursei citate, vizitatorii vor regăsi o varietate impresionantă de produse lactate și brânzeturi, realizate după rețete păstrate din generație în generație, de la mici producători din zone consacrate pentru creșterea animalelor.

Zona de produse din carne și preparate tradiționale aduce în prim-plan meșteșugurile care păstrează metodele clasice de prelucrare, oferind produse cu identitate clară, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.

Nu lipsesc nici produsele apicole, obținute din stupine care valorifică flora diversă a României, recunoscute pentru proprietățile lor naturale și pentru aportul la sănătate. Alături de acestea, vizitatorii vor descoperi uleiuri presate la rece, făină și produse bio, rezultate dintr-o agricultură atentă la echilibru și sustenabilitate.

Sectorul vegetal este reprezentat printr-o ofertă bogată de fructe și legume proaspete, dar și produse procesate – de la dulcețuri și conserve, până la fructe uscate sau sucuri naturale, toate realizate cu grijă pentru păstrarea gustului autentic, precizează MADR.

Pentru cei interesați de experiențe aparte, târgul propune și băuturi artizanale, inclusiv produse din mici berării sau distilerii locale, care pun în valoare ingredientele românești și creativitatea producătorilor.

În același timp, evenimentul oferă spațiu și pentru produse naturiste, lavandă, flori și creații ale meșteșugarilor populari, completând imaginea unei agriculturi care nu înseamnă doar producție, ci și cultură, identitate și tradiție.

‘Acest târg nu este doar o expoziție de produse, ci o întâlnire directă între producători și consumatori, o ocazie de a susține economia locală și de a redescoperi autenticitatea alimentelor românești. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă astfel să sprijine promovarea produselor agroalimentare românești și să creeze punți între cei care produc și cei care aleg, zi de zi, calitatea și tradiția’, au mai transmis reprezentanții MADR.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un suporter al echipei Everton a fost arestat pentru insulte rasiste în timpul meciului cu Manchester City

Un suporter al echipei Everton a fost arestat pentru insulte rasiste în timpul meciului cu Manchester City

Falcă spune că Bolojan a prezentat în ședință o rezoluție cu multe lucruri despre ‘viața PNL de aici încolo’

Falcă spune că Bolojan a prezentat în ședință o rezoluție cu multe lucruri despre ‘viața PNL de aici încolo’