in ,

Managerul SJU Timișoara: Inteligența Artificială – un aliat al sistemului medical, fără a înlocui dialogul medic-pacient

Managerul SJU Timișoara: Inteligența Artificială – un aliat al sistemului medical, fără a înlocui dialogul medic-pacient

Inteligența Artificială (IA) devine tot mai mult un aliat al sistemului medical, fiind utilizată pentru dialogul cu pacienții, pentru planificări sau chiar pentru transformarea metodelor de diagnostic, a schemelor de tratament, oferind un sprijin esențial medicilor, dar totul fără a înlocui prezența și dialogul medicului cu pacientul în cadrul anamnezelor, mai ales în spitale, a declarat, miercuri, managerul Spitalului Județean Timișoara, dr. Dorel Săndesc.

La Spitalul Județean Timișoara a fost organizat simpozionul ‘Inteligența Artificială în Medicină – de la catedră la patul bolnavului’, sub egida Academiei de Științe Medicale din România – Filiala Timișoara, în parteneriat cu unitatea spitalicească gazdă, care și-a propus să aducă în atenția comunității medicale și academice cele mai recente direcții de dezvoltare și implementare a inteligenței artificiale în practica medicală.

‘Am instalat pe pagina noastră de internet un chat-board de inteligență artificială, care răspunde întrebărilor pacienților, pentru că nu avem suficient personal care să răspundă permanent la solicitările lor. Am realizat că, dacă facem infrastructură, echipamente, modernizări, este necesar să intrăm și în fluxul de adoptare a programelor de IA. Altfel, suntem condamnați să rămânem în urmă. Spitalul Județean promovează proiecte de IA importante. Avem componenta de comunicare cu pacientul, cu familia, aceștia putând primi toate informațiile necesare pentru un serviciu medical, de exemplu, cum să se pregătească pentru o explorare, ce documente sunt necesare, informații privind programarea pentru consulturi ambulatorii etc. Apoi este o componentă medicală, prin care medicul consultă inteligența artificială și este ajutat cu date, cu informații, chiar și cu sugestii. Avem și componenta managerială, o reflectare live a situației reale a spitalului, de la număr de paturi, utilizarea lor, la resursa umană, resurse financiare. Am implementat deja digitalizarea completă a secției ATI și a blocurilor operatorii. Ghidul lansat astăzi este mai mult decât util personalului medical pentru că IA depinde de ceea ce cerem noi’, a explicat, pentru AGERPRES, Dorel Săndesc.

Managerul Spitalului Județean a subliniat că pericolul ca IA să înlocuiască ființa umană în relația intimă medic – pacient nu există cu adevărat, dimpotrivă, aceasta va ajuta la obținerea unor rezultate cât mai bune.

Șeful Unității Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Timișoara, dr. Mihai Grecu, a declarat, pentru AGERPRES, că IA revoluționează medicina de urgență prin accelerarea triajului, interpretarea rapidă a investigațiilor imagistice și gestionarea resurselor spitalicești, iar în scenariile critice, asistența oferită de algoritmi poate face diferența între viață și moarte.

‘Numărul celor care ajung în UPU depășește resursa umană de specialitate pe care unitatea o are, numărul pacienților înregistrați în 24 de ore fiind de circa 220, în timp ce UPU poate absorbi normal până la 170 de pacienți zilnic. Această masă de oameni care vin la noi crește timpul de așteptare, iar fiecare pacient trebuie preluat și investigat cu toată responsabilitatea. Din fericire, nu am avut până acum întârzieri la pacienții critici, la pacienții de cod roșu și de cod galben, la care nu există acest tip de așteptare. În aceste condiții, pacienții de cod verde, albastru și alb așteaptă mai mult până sunt preluați, nu din reavoință’, a punctat dr. Mihai Grecu.

Spitalul Municipal Timișoara (SMT) a implementat, în premieră națională, la începutul acestui an, un sistem informatic avansat bazat pe inteligență artificială, CAREBOT AI CXR, destinat sprijinirii activității de radio-diagnostic.

Acest software medical este certificat, utilizat deja în numeroase spitale europene, care analizează automat radiografiile toracice și semnalează posibile modificări patologice, oferind medicului radiolog un instrument suplimentar de suport în procesul de diagnostic. Sistemul nu înlocuiește expertiza și decizia specialistului, însă funcționează ca un al doilea nivel de verificare, menit să crească acuratețea și rapiditatea interpretării, preciza atunci, pentru AGERPRES, conducerea SMT.

Prin utilizarea inteligenței artificială, timpul necesar pentru interpretarea investigațiilor imagistice poate fi redus semnificativ, iar cazurile cu potențial sever pot fi identificate și prioritizate în timp real. Acest lucru este esențial, în special în contextul patologiei pulmonare, unde diagnosticul precoce joacă un rol decisiv în evoluția bolii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Încrederea în Donald Trump scade la nivel global, ceea ce afectează imaginea internațională a SUA (sondaj)

Încrederea în Donald Trump scade la nivel global, ceea ce afectează imaginea internațională a SUA (sondaj)

Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura

Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura