in ,

Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura

Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică și mediatică după ce a ironizat valul de căldură care afectează în prezent Belgia și a recomandat populației să se bucure de vremea bună cu o baie în piscină, cu o bere rece și un grătar, într-o săptămână în care țara se așteaptă la temperaturi record, informează miercuri EFE.

‘Avem și noi două zile de căldură și se pare că vom muri cu toții din nou. Doamne, Doamne, unde îi găsesc pe acești jurnaliști?’, a scris liderul naționalist flamand pe rețelele sale de socializare.

Ministrul a recomandat, de asemenea, populației să se bucure de vremea bună și a spus că va trimite ‘mai târziu fotografii cu piscina, o (bere) Stella rece și un grătar’.

Comentariul, postat vinerea trecută, pe măsură ce temperaturile începeau să crească, a generat critici câteva zile mai târziu, pe măsură ce țara se confruntă cu temperaturi record și autoritățile sanitare și meteorologice înmulțesc avertizările cu privire la căldura extremă.

Mai mulți politicieni și ziariști belgieni au criticat tonul lui Francken, argumentând că ministrul prezintă valul de căldură ca pe o exagerare mediatică și ignoră situația dificilă a celor mai vulnerabili, cum ar fi cei care lucrează în aer liber sau cei fără aer condiționat, grădini sau piscine pentru a se proteja de temperaturile ridicate.

‘Nu, Theo Francken, nu toată lumea are un loc de muncă la birou, aer condiționat și o piscină privată’, a scris filosoful Seppe De Meulder într-un articol de opinie pentru De Wereld Morgen, în timp ce politicianul liberal francofon Michel Henrion l-a acuzat pe ministru că a căzut în ‘populismul climatosceptic’.

Postul public de televiziune RTBF s-a întrebat la rândul său dacă declarațiile ministrului reprezintă o formă de populism, în timp ce Le Soir Mag a scris într-un editorial că Francken se situează ‘în aceeași tabără cu liderul american climatosceptic’, referindu-se la președintele Donald Trump, politician pentru care naționalistul flamand își exprimase anterior sprijinul.

Belgia continuă să sufere miercuri consecințele unui val de căldură care a dus deja la anularea serviciilor de tren și autobuz, la suspendarea cursurilor în unele centre educaționale și la închiderea unor monumente precum Atomium din Bruxelles, printre alte măsuri.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Managerul SJU Timișoara: Inteligența Artificială – un aliat al sistemului medical, fără a înlocui dialogul medic-pacient

Managerul SJU Timișoara: Inteligența Artificială – un aliat al sistemului medical, fără a înlocui dialogul medic-pacient

Administrația Fluvială a Dunării de Jos: Lucrări de dragaj în mai multe zone de pe Dunăre, pentru asigurarea navigabilității

Administrația Fluvială a Dunării de Jos: Lucrări de dragaj în mai multe zone de pe Dunăre, pentru asigurarea navigabilității